Anul pastorației bolnavilor. O carte bună în fiecare săptămână (8)
Conceptul de medicină creștină acordă noțiunii de sănătate un alt înțeles decât conceptul laic
Întemeiat pe Sfânta Scriptura și pe Sfânta Tradiție, conceptul de medicină creștină are un sistem specific de principii și de valori. În cadrul lui, medicul folosește atât metode specifice de vindecare, cât și unele metode comune cu medicina laică.
Medicul creștin își însușește în mod firesc conceptul de medicină creștină. Pentru el este inacceptabil, ba chiar păcat, să practice acte medicale care pentru medicina oficiala par "firești": avortul, planning-ul familial, experiențele pe embrion, eutanasia etc.
Spitalul are in centru altarul, în jurul căruia medici, preoți și bolnavi descoperă sensul suferinței și viața în Hristos. Spitalul creștin acordă o asistență legată indisolubil, axiomatic chiar, de șansele mântuirii. Căci "trupul este vindecabil sau nevindecabil, dar sufletul este întotdeauna vindecabil". (Prof. Univ. Dr. Pavel CHIRILA)