Și a zis Domnul Dumnezeu șarpelui: Pentru că ai făcut aceasta, blestemat ești tu din toate dobitoacele şi din toate fiarele pământului; pre pieptul tău și pre pântece te vei târi şi pământ vei mânca în toate zilele vieții tale. Vrăjmășie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta și sămânța ei; acela va păzi capul tău, şi tu vei păzi călcâiul lui. (Facerea 3, 14-15)
Părinţii, înțelegând în chip realist Cartea Facerii, interpretează această pedeapsă ca aplicându-se în primul rând animalului care a fost unealta căderii omului, dar apoi și diavolului care s-a folosit de această făptură.
Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Pentru ce șarpele a primit o pedeapsă atât de mare, când diavolul este cel ce a dat, prin șarpe, sfatul? Și aceasta este lucrarea nespusei iubiri de oameni a lui Dumnezeu. După cum un tată care-și iubește copilul, când pedepsește pe cel ce i-a ucis fiul sfărâmă și face în mii de bucăți și sabia și cuțitul cu care a ucis, tot așa și bunul Dumnezeu, pentru că șarpele a slujit ca unealtă vicleniei diavolului, aduce asupra lui o pedeapsă veșnică, pentru ca prin cele ce vedem să ne gândim la marea necinste în care a ajuns diavolul. Într-adevăr, ce pedeapsă va să primească acesta, dacă șarpele, care a slujit numai de unealtă, a fost pedepsit astfel? Focul cel nestins îl așteaptă pe el!”
Sfântul Ioan chiar presupune că înainte de blestem șarpele, fără a avea picioare, umbla ridicat, așa cum stă acum când se pregăteşte să atace.
Înainte de cădere, Adam putea fi gol fără să bage de seamă; după aceea, lucrul este cu neputinţă. Înainte de cădere, Adam era prieten cu șarpele, tot așa cum suntem noi cu câinii, pisicile sau alte animale domestice; după cădere avem o reacţie instinctivă împotriva șerpilor — pe care probabil a trăit-o fiecare. (Seraphim Rose)
Share this post