Aţi auzit deci expunerea prefigurării şi a corespondenţelor ei; ascultați
acum şi alcătuirea tainei.
Ce este Paştele?
Fiindcă numele vine de la ceea ce s-a întâmplat: de la Pătimire vine Paştele.
Învăţaţi, așadar, cine e Cel ce pătimeşte şi cine compătimeşte cu cel Ce pătimeşte, şi de ce vine Domnul pe pământ, ca, îmbrăcându-Se în cel ce pătimeşte, să-l răpească la cele mai de sus ale cerurilor.
„Făcând Dumnezeu la început cerul şi pământul” (Fac 1, 1) şi toate câte sunt în ele, a plămădit prin Cuvântul Său din pământ pe om dând acestui chip și răsuflare. Apoi l-a aşezat în rai spre răsărit, în Eden ca să trăiască în desfătare, rânduindu-i prin poruncă acestea: „Din tot pomul din rai să mâncaţi, doar din pomul cunoştinţei binelui şi al răului să nu mâncaţi, pentru că în ziua în care veţi mânca, cu moarte veţi muri” (Fc 2, 16 sq].
Dar omul care prin fire poate primi binele şi răul, ca un bulgăre de pământ pentru seminţele din amândouă părţile, a primit sfatul vrăjmaș şi lacom, şi, atingându-se de pom, a călcat porunca neascultând de Dumnezeu. Prin urmare, a fost azvârlit în lumea aceasta ca un osândit la închisoare.
Şi având copii mulţi şi împlinind mulţi ani din pricina gustării din pom a intrat în pământ, lăsând o moştenire copiilor săi. Căci a lăsat moştenire copiilor săi nu curăţia ci desfrânarea, nu nestricăciunea ci stricăciunea, nu cinstea ci necinstea, nu libertatea ci robia, nu împărăţia ci tirania, nu viaţa ci moartea, nu mântuirea ci pierzania.
Nouă şi înfricoşătoare se face pierzania oamenilor pe pământ. Fiindcă li s-au întâmplat acestea: au fost răpiți de păcatul tiranic şi aduşi în locurile poftelor în care sunt copleşiţi de plăceri nesăţioase: de adulter, de desfrânare, de neruşinare, de poftă, de iubirea de arginţi, de omoruri, de vărsări de sânge, de răutatea tiranică, de fărădelege tiranică.
Fiindcă tatăl a scos sabia asupra fiului, iar fiul şi-a întins mâinile asupra tatălui, necucernicul a lovit sânii care l-au alăptat şi fratele a omorât pe frate, străin a nedreptăţit pe străin, prieten a omorât pe prieten, şi omul a junghiat pe om cu mână dreaptă tiranică.
Prin urmare, toţi cei de pe pământ s-au făcut fie omorâtori de oameni, fie omorâtori de fraţi, fie omorâtori de părinţi, fie omorâtori de copii. Dar s-a aflat un lucru încă şi mai înfricoşător şi nou: o mama s-a atins de trupul pe care-l născuse, s-a atins de cel pe care-l alăptase cu sânii, şi a înghiţit în pântece rodul pântecelui, iar nenorocita maică s-a făcut mormânt mistuind în ea pruncul pe care l-a zămislit.
Dar nu voi grăi mai multe. Măcar că multe alte lucruri străine, foarte înfricoşătoare şi neruşinate se ivesc încă printre oameni. Părinte culcându-se cu fiica, fiu culcându-se cu mama, frate cu soră, bărbat cu alt bărbat, şi fiecare pofteşte femeia aproapelui său [Ier 5, 8].
Pentru toate acestea păcatul se bucura. Fiind împreună-lucrător al morţii, intra cel dintâi în sufletele oamenilor gătindu-te trupurile drept hrană morții. Păcatul şi-a lăsat urmele în fiece suflet, şi cei în care şi le-a lăsat, aceştia trebuiau să-şi sfârşească zilele.
Prin urmare, toată carnea a căzut sub păcat, tot trupul sub moarte, şi tot sufletul a fost izgonit din casa sa trupească; ceea ce a fost luat din pământ s-a destrămat în pământ, şi ceea ce a fost dat de la Dumnezeu a fost încuiat în iad, s-a făcut o desfacere a frumoasei potriviri, şi frumosul trup s-a destrămat.
Fiindcă omul a fost împărţit de moarte. O nenorocire şi o robie nouă l-au învăluit. A fost târât rob de umbra morţii, iar chipul Tatălui a zăcut singur.
Din această pricină s-a săvârşit în trupul Domnului taina Paştelui. (Meliton de Sardes, trad Ioan I. Ică Jr)