De vreme ce avem trupul din pământ și duhul din cer, suntem în același timp pământ și cer
Luni, a treia săptămână a Postului
Veniți popoare, să-l cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel ce a despărțit marea şi l-a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a proslăvit.
Este vremea plângerii, o, nenorocitule suflete! Iată, s-a deschis arena vieții prezente pe care alergăm, şi noi dormim, vai nouă! Deci să ne trezim acum şi să ne tânguim.
Râu curgător, umbră şi fum şi vis este viața aceasta. Şi desfătarea de acum este ca floarea ierbii care se veştejeşte, deci la Născătoarea de Dumnezeu să cădem, suflete.
Slavă...
Ceea ce singură ai născut viața, Mireasa lui Dumnezeu, pe mine, cel ce zac mort de săgeata păcatului, înviază-mă cu leacul milei tale.
Şi acum...
Mintea şi sufletul şi simţirile mi le-am întinat, săvârşind cele rele, de Dumnezeu dăruită, ci cad la noianul milei tale: Nu mă lepăda pe mine.
Cu aceste minunate cântări din Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru glasul 2, facere a Sfântului Andrei Criteanul, a fost împodobită slujba Pavecerniței Mari, luni în a treia săptămână din Post, 1 aprilie 2024.
La finalul slujbei s-a continuat lectura exegezei patristice a Rugăciunii domnești, întreprinsă de Sfântul Ciprian al Cartaginei în opusul De Dominica oratione (Despre Rugăciunea domnească), lucrare scrisă prin anii 250-252:
Cerem să se îndeplinească voia lui Dumnezeu în cer și pe pământ, pentru că ambele au în vedere împlinirea condiției și a mântuirii noastre. De vreme ce avem trupul din pământ și duhul din cer, suntem în același timp pământ și cer și, de aceea, ne rugăm să se facă voia lui Dumnezeu în ambele, adică în trup și în duh. Căci există o luptă între trup și duh și o confruntare zilnică între acești doi adversari, astfel încât nu facem ceea ce voim, pentru că duhul le caută pe cele cerești și divine, pe când trupul poftește la cele pământești și vremelnice. Motiv pentru care cerem ca între acestea două, cu darul și ajutorul lui Dumnezeu, să fie armonie, pentru ca, în timp ce voinţa lui Dumnezeu se face atât în duh, cât și în trup, sufletul, care este renăscut prin El, să fie mântuit.