Despre „botezul în numele lui Iisus”
Faptele Sfinților Apostoli
38. Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.
16. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus.
48. Şi a poruncit ca aceştia să fie botezaţi în numele lui Iisus Hristos. Atunci l-au rugat pe Petru să rămână la ei câteva zile.
5. Şi auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus.
La începuturile Bisericii, practica botezului a avut o situație destul de complexă. „În jurul anului 50 existau grupuri care practicau încă botezul lui Ioan, fără să facă referire la numele lui Iisus. Întâlnim astfel cazul efesenilor evanghelizați de Apolo (F.A. 18, 25 și 19, 1-4). Credința lor în învierea Domnului nu se poate pune la îndoială, deoarece Luca îi numește „ucenici”. Însă ritul lui Ioan a continuat să se răspândească și după Înviere, se înțelege printre creștini, pe căi care sunt greu de precizat.
În același timp, botezul care provenea de la Ioan și practicat la începuturile propovăduirii evanghelice de către Iisus și ucenicii Săi, a fost reluat și săvârșit în mediul iudeo-creștin palestinian cu un semnificat nou izvorând din Învierea Domnului și din prezența Duhului Sfânt în Biserică. Săvârșirea ritului nu era uniformă în toate comunitățile, însă în mod fundamental, el era un botez al pocăinței pentru iertarea păcatelor și primirea Duhului Sfânt (FA 2, 38 și 10, 44-48).
„Botezul în numele lui Iisus își are originea în practica Biserici din primii ani de creștinism, este un botez care se desparte de cel al lui Ioan, deși păstrează dimensiunea pocăinței și iertării păcatelor, adaugă totuși săvârșirea lui „în numele lui Iisus” și primirea darului Sfântului Duh. Acest botez corespunde practicii iudeo-creștinilor palestinieni care au fost principalul grup creștin care a existat până la începutul propovăduirii în rândul eleniștilor. Faptele Apostolilor, cap 2 prezintă Botezul ca fiind unic[1] și necesar pentru cei care vor să facă parte din Biserică. Acest rit iudeo-creștin practicat în primii ani ai Bisericii nu era totuși singurul botez botez pe care Faptele Apostolilor îl prezintă. Autorul ține cont și de o altă practică comună eleniștilor pentru care el folosește un vocabular apropiat celui paulin folosit în 1 Corinteni și Romani. În primul caz este vorba despre activitatea lui Filip în Samaria (F A 8, 12- 17) iar în al doilea de Pavel în Efes (FA 19, 5- 7)”[2].
„A vorbi despre încorporarea în Biserică înseamnă a vorbi despre încorporarea în Hristos, întrucât Biserica este comunitatea celor „împreună sădiți în Hristos”. Ea este prin aceasta, transparentă pentru Hristos. Această transparență e și un dat, și o misiune, o îndatorire. Temelia acestei transparențe a Bisericii pentru Hristos este pusă prin Botez”[3].
„De aceea în rânduiala Tainei Botezului accentul esențial se pune pe „unirea cu Hristos” a celui ce se botează după ce în prealabil i s-a cerut „să se lepede de satana și de toate duhurile lui”. Toată rânduiala Botezului prezintă această Taină ca întemeierea unei relații personale a celui ce se botează cu Hristos, nu ca primirea unui har, dintr-un depozit impersonal al Bisericii. Toate rugăciunile și actele preotului sunt un dialog al lui cu Dumnezeu pentru primirea celui ce se botează în relația personală cu Sine. Biserica, sau comunitatea celor ce se află de mai înainte „sădiți în Hristos” se roagă lui Hristos la Botez, pentru ca să-l sădească și pe cel ce se botează acum în El însuși împreună cu ea, „să-l facă părtaș morții și învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru”[4].
[1] Sf Ioan Damaschin, Dogmatica
[2] Drd Constantin preda, Doctrina și practica Botezului
[3] Dumitru stăniloae, Transparența Bisericii în viața sacramentală,
[4] Dumitru Stăniloae, Transparența Bisericii