Donație de carte pentru biblioteca parohială
Doi tineri creștini, Liviu și Andreea, au oferit bisericii parohiale două titluri de mare interes, conținând documente de arhivă ce atestă din plin contribuția Bisericii la împlinirea idealului național atât în Regat cât și în Ardeal.
Încă de la intrarea României în război, în 1916, când trupele noastre au pornit la luptă pentru înfăptuirea idealului naţional, peste 200 de preoți, aproape toţi licenţiați în Teologie, au fost mobilizați în rândurile unităților române. Unii au fost repartizaţi la spitale, alţii la trenurile sanitare, iar cei mai mulţi în unităţile operative drept confesori militari.
Preoţii mobilizați au dat dovadă, de simțul onoarei, al datoriei şi al disciplinei în îndeplinirea sarcinilor încredințate. Nelipsiţi de lângă ostași, ei au știut în momentele cele mai grele ale luptei să le sădească în suflet încrederea în victorie. Cei mai mulți au arătat dispreț față de moarte, stând în tranșee alături de soldaţi sub ploaia de gloanţe a inamicului și punând adeseori mâna pe armă pentru apărarea pământului scump al ţării. Într-o scrisoare adresată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, doi dintre preoții înrolați în cadrele armatei afirmau: „mulți dintre noi am fost însuflețiţi de atâta patriotism încât în luptele cele mai grele am mers cu unităţile la atac, chiar în prima linie de tranșee” [1].
În toamna anului 1917, când războiul s-a transformat într-un război de poziţii şi când unităţile au petrecut toată iarna în tranșee, preoții s-au îngrijit să umple viaţa soldaţilor cu activităţi folositoare. Mulţi dintre ei i-au ajutat pe comandanţi în întărirea moralului trupei, „au făcut slujbe religioase pentru biruinţa asupra dușmanului, au ţinut conferinţe”, predici, au dat sfaturi și îndemnuri convingătoare, toate străbătute de un înflăcărat patriotism, întărindu-i şi îmbărbătând-i pe ostași. Unii preoţi „cu talent muzical au organizat șezători și coruri, alţii au alcătuit mici biblioteci de tranşee sau au iniţiat cursuri de alfabetizare cu soldaţii și cu sătenii din localităţile în care erau cantonate unităţile.[2]
[1] Gheorghe Vasilescu, Clerul ortodox participant la lupta poporului român împotriva cotropitorilor, vol. Uniți în cuget și simțiri. Unitatea de cuget și de neam, vol I, Editura Basilica, București, 2018, p. 216
[2] Gheorghe Vasilescu, Clerul ortodox participant la lupta poporului..., p. 217