Duminica Triumfului Ortodoxiei
În lumina duhovnicească a începutului Sfântului și Marelui Post, Biserica ne pune înainte, ca prim popas al urcușului nostru spre Înviere, Duminica Ortodoxiei – prăznuirea biruinței dreptei credințe asupra tuturor ereziilor sau rătăcirilor și, în chip deosebit, Duminica restabilirii solemne a cultului sfintelor icoane la Constantinopol în anul 843.
Pentru a înțelege deplin această biruință, se cuvine să amintim, fie și pe scurt, drumul anevoios parcurs de Biserică în secolele VIII-IX.
În acea vreme, împărați precum Leon al III-lea Isaurul și Constantin al V-lea Copronimul, confruntați cu presiuni politice și militare din partea popoarelor vecine și dorind o cooperare cu popoare necreștine din Răsărit, au declanșat o luptă aprigă împotriva cinstirii icoanelor. Această încercare de compromis politico-religios a provocat o rană adâncă în viața credincioșilor și a monahilor Constantinopolului.
Sub purtarea de grijă a două împărătese cu viață sfântă, Irina și Teodora, Dumnezeu a rânduit formularea credinței ortodoxe privind cultul icoanelor.
Astfel, la Niceea, în anul 787, Sfinții Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic au stabilit dogma cinstirii icoanelor, iar în anul 843, prin sinodul convocat la Constantinopol și prin proclamarea făcută de către Patriarhul Metodie, Ortodoxia a biruit deplin. Din acel moment, prima duminică a Postului Mare a devenit sărbătoarea triumfului dreptei credințe.
Două mari împărătese, două femei cu viață sfântă – Irina și Teodora, au reușit să împlinească, în chip minunat, voia lui Dumnezeu, într-o perioadă a istoriei în care, din păcate, unii bărbați împărați au devenit prigonitori ai sfintelor icoane.
Sfântul Ioan Damaschin – „trâmbița Duhului Sfânt împotriva iconoclaștilor” – spunea în secolul al VIII-lea: „Nu mă închin materiei, ci mă închin Creatorului materiei, Care S-a făcut materie pentru mine”1. Iar Sfântul Teodor Studitul, în secolul al IX-lea, confirmă același adevăr al credinței potrivit căruia „Cel nevăzut S-a făcut văzut pentru ca noi, văzând întipărirea Lui, să dorim asemănarea cu El”2.
Astfel, icoana devine fereastră spre Împărăția lui Dumnezeu, loc al prezenței harului, chemare la sfințenie și mărturisire a adevărului că Hristos este „Chipul lui Dumnezeu celui nevăzut” (Coloseni 1, 15).
În lumina acestor învățături, Duminica Ortodoxiei este un prilej de adâncă recunoștință față de mărturisitorii dreptei credințe – ierarhi, monahi, teologi și mulțime de credincioși cu viață curată – care au apărat adevărul chiar cu prețul vieții. Ei reprezintă „norul cel mare de mărturii” (cf. Evrei 12, 1) care ne însoțește și astăzi pe calea postului și a pocăinței.
Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei 2026