„Eu te iubesc” înseamnă „nu vei muri”

Sâmbătă, 10 ianuarie, reîncep rânduielile de mijlocire pentru răposați

…Preotul cere lui Hristos pentru cei adormiți nu numai odihna, ci „veșnica odihnă” și „veșnica pomenire”:

“Veșnică odihnă dă, Doamne, sufletelor adormiților robilor Tăi și le fă lor veșnică pomenire”.

Iar cei de față răspund, cerând și ei „veșnica pomenire”, de trei ori, lui Dumnezeu cel în Treime, în amintirea crucii lui Hristos prin care a venit viată la toți cei ce cred în dragostea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, Care S-a jertfit pentru oameni. O poate cere aceasta numai unui Dumnezeu, Care este: Tatăl fără de început, deci și fără de sfârșit; și Fiul Lui născut din veci și fără de sfârșit, Care a dat prin învierea trupului asumat de El aceeași viață veșnică, fără de sfârșit, întinzând această viată si la cei ce se alipesc de El prin credință; și Duhului bun și de viaţă făcător, deci Duhul care nu-și poate dezminţi bunătatea dând o viată trecătoare, fiind din Sine veșnic de viată făcător.

Dar viața aceasta veșnică o dă Dumnezeu celor ce se deschid prin credință Fiului Său, înviat ca om pentru veci numai dacă se gândește la fiecare din ei cu numele lui, în veci. Căci a pomeni pe cineva înseamnă a trimite spre acela un curent de viaţă. Iar a-l pomeni neîncetat și în veci înseamnă a trimite spre el un curent neîntrerupt și vesnic de viață. A pomeni în veci înseamnă deci a ține veșnic în viată pe cel pomenit. Cu cất pomenești mai des și mai mult pe cineva, cu atât îți devine mai familiar, cu atât îţi întipărești mai mult în existenta ta chipul lui viu.

Și pomenirea deasă a cuiva, împreună cu voința de a-l pomeni veșnic, este semnul unei iubiri care tinde să dureze vesnic. Te obișnuiești a te gândi la el permanent, încât nu mai poţi să exiști fără să-l pomenești. Nu e iubire care să nu se vrea veșnică și deci nu e fiinţă subzistentă care să nu vrea să facă nemuritor pe cel iubit și care să nu vrea să rămână ea însăși nemuritoare, dar întipărită de amintirea celor pomeniți și deci legată cu ei. „Iubirea cum a demonstrat atât de bine Gabriel Marcel, este o putere care nemurește; a spune: “eu te iubesc”, înseamnă a spune: “nu vei muri”. Dar iubirea aceasta pe de o parte poartă un curent de viată spre cel iubit, pe de alta se hrănește din credința în Cel nemuritor. Atunci Cel veșnic existent și vesnic iubitor, deci Dumnezeu, Se îndură să țină veșnic în amintire și deci și în viață pe cineva. Nu poate Dumnezeu lăsa să dispară în neant pe cel la care Se gândeste cu iubire. Dar si noi, cerând lui Dumnezeu cât mai des pomenirea celor dragi ai noștri, Îl putem face pe Dumnezeu ca din milă și iubire față de noi să-Si întindă mila și iubirea și față de cei pe care-i cerem pomeniţi de El. În afară de aceasta, pomenindu-i cât mai des îi putem ţine aproape neîncetat in amintire, sporindu-ne iubirea faţă de ei. Astfel când cerem “veșnica pomenire” a celor dragi ai noştri de către Dumnezeu, mărturisim că vom dura și noi în veci prin Dumnezeu și-I cerem aceasta, ca să ne putem bucura de existenţa lor și de iubirea între noi și ei, veșnic. A pomeni pe cineva în veci înseamnă a ține numele lui neuitat în memorie, deci, într-un fel, în fiinta proprie. Si prin nume, a-l ține pe acela însuși legat de fiinta noastră. Când numele rostit nu se îndreaptă spre un gol, ci spre cineva, și acel cineva se simte atenţionat prin numele lui rostit de cineva, se simte și el mișcat, deci întărit în viață de către cel care-l pomenește.

Sfântul Preot Dumitru Stăniloae