Ia și citește! Ziua 203

Asceza citirii Sfintei Scripturi

Niciun îndemn nu poate fi mai bun decât cuvintele adevărului însuși, Sfânta Scriptură (Origen)

Cartea 2 Macabei, cap. 4

30. Şi acestea aşa fiind, s-a întâmplat de s-au răsculat locuitorii oraşelor Tars şi Malus, pentru că au fost daţi dar Antiohidei, ţiitoarea regelui.

31. Degrabă dar a venit regele ca să potolească răscoala, lăsând în locul său pe Andronic, unul din marii dregători.

32. Iar Menelau, socotind că a aflat vreme bună, furând nişte vase de aur de ale templului, le-a dăruit lui Andronic, şi pe altele le-a vândut în Tir şi în cetăţile cele de primprejur.

33. Aflând Onia acest lucru, l-a mustrat, fiind el în loc fără de frică, în Dafne cea de lângă Antiohia.

34. Pentru aceea Menelau, luând deosebi pe Andronic, l-a rugat să omoare pe Onia. Deci venind el la Onia şi cu înşelăciune dându-i dreapta şi încredinţându-l cu jurământ, şi cu toate că acest lucru dădea de bănuială lui Onia, el a izbutit să-l scoată din sihăstria lui şi l-a omorât îndată fără teamă de dreptate.

35. Din această pricină nu numai Iudeii, ci mulţi şi dintr-alte neamuri s-au scârbit şl s-au mâhnit pentru nedreapta ucidere a bărbatului acestuia.

36. Iar după ce s-a întors regele din părţile Ciliciei, Iudeii cei din cetate, împreună cu Elinii, urând vicleşugul, s-au plâns cum că fără de dreptate Onia a fost omorât.

37. Iar lui Antioh, din suflet mâhnindu-se, i s-a făcut milă şi a lăcrimat pentru înţelepciunea şi multa bună rânduială a răposatului.

38. Şi aprinzându-se de mânie, îndată a luat de la Andronic porfira şi i-a rupt hainele şi l-a purtat împrejur prin toată cetatea, şi într-acelaşi loc, în care asupra lui Onia a făcut sângeroasa lui ispravă, acolo l-a omorât pe nelegiuitul ucigaş, Domnul răsplătindu-l cu pedeapsa de care a fost vrednic.

39. Şi Lisimah, cu ştirea lui Menelau, furând multe vase sfinte, a ieşit vestea în cetate şi s-a adunat mulţimea asupra lui Lisimah, după ce multe vase de aur se cheltuiseră.

40. Şi după ce s-au sculat asupră-i mulţimile mânioase, Lisimah a înarmat împotrivă ca la vreo trei mii de bărbaţi, şi a început fără de dreptate a omorî, comandant fiind un anume Tyranus, om bătrân şi cu vârsta şi cu nebunia.

41. Mulţimile, dacă au văzut că se scoală Lisimah asupra lor, apucând unii pietre, alţii măciuci, alţii ţărână, aruncau spre cei care erau împrejurul lui Lisimah şi spre cei care se sculaseră asupră-le.

42. Şi astfel pe mulţi dintre ei i-au rănit, pe unii i-au omorât şi pe toţi i-au pus pe fugă, iar pe furul de cele sfinte lângă vistierie l-au omorât.

43. Apoi a început judecata pricinii lui Menelau.

44. Şi când a venit regele în Tir, trei inşi, trimişi de înaltul sfat, au adus plângerea cea dreaptă înaintea lui.

45. Iar Menelau, aflându-se vinovat, a făgăduit bani mulţi lui Ptolomeu, fiul lui Dorimene, ca să îmblânzească pe rege.

46. Deci, apucând Ptolomeu pe rege într-un foişor, unde se dusese să se răcorească, l-a făcut să-şi schimbe părerea.

47. Şi pe Menelau, capul a toată răutatea, l-a scos nevinovat; iar pe nenorociţii aceia, care măcar şi la Sciţi, de şi-ar fi spus pricina, s-ar fi slobozit nevinovaţi, pe aceştia i-a judecat spre moarte.

48. Drept aceea, degrabă, nedreaptă moarte au suferit cei care purtaseră cuvânt pentru cetate şi pentru popor şi pentru sfintele vase.

49. Pentru care lucru şi locuitorii din Tir, mâhnindu-se de această răutate, cu mare cuviinţă au dat lucrurile cele de îngroparea lor.

50. Iar Menelau, din pricina lăcomiei celor puternici, era în cinste, şi, crescând întru răutate, mare vrăjmaş a fost celor de un neam cu el.

Cartea 2 Macabei, cap. 5

1. Iar în vremea aceasta, Antioh a călătorit a doua oară în Egipt.

2. Şi s-a întâmplat că în timp de patruzeci de zile s-a văzut peste toată cetatea prin văzduh, alergând, călăreţi cu haine aurite îmbrăcaţi şi cu suliţe ca şi ostaşii cei înarmaţi,

3. Şi cetele de călăreţi rânduite şi bătându-se unii cu alţii, şi năvăliri de amândouă părţile şi vălmăşag de paveze şi mulţime de suliţi şi săbii scoase şi aruncări de săgeţi şi străluciri de podoabă de aur şi de tot felul de platoşe.

4. Pentru aceea, toţi se rugau ca să fie spre bine arătarea aceasta.

5. Şi făcându-se vorbă mincinoasă, cum că a murit Antioh, luând Iason ca la o mie de bărbaţi, fără de veste a lovit asupra cetăţii şi, cei de pe zid împingându-se, mai pe urmă a luat cetatea, iar Menelau a fugit în castel.

6. Iar Iason omora pe cetăţenii săi fără de milă, nesocotind că izbânda asupra rudeniilor sale este cea mai mare nenorocire.

7. Şi gândea că prăpădeşte pe vrăjmaşi, când în faptă ucidea pe cei de un neam cu sine; totuşi n-a dobândit stăpânirea, iar mai pe urmă pentru viclenie, ruşine şi-a agonisit şi pribeag s-a dus iarăşi în ţara Amoniţilor.

8. Şi aşa s-a sfârşit viaţa lui de nelegiuiri, că l-a închis Areta, tiranul Arabilor. Iar el, dintr-o cetate într-alta fugind, fiind gonit de toţi şi urât ca un călcător de lege şi în necinste fiind la toţi ca un ucigaş al patriei şi al cetăţenilor, a fost gonit în Egipt.

9. Şi el, cel care trimisese în surghiun pe mulţi, a murit în pământ străin între Lacedemonieni, unde nădăjduise să găsească sprijin pe socoteala rudeniei dintre Lacedemonieni şi Iudei.

10. Şi cel care a lepădat mulţime de morţi neîngropaţi, a fost nejelit şi de nici un fel de îngropăciune, în mormântul părintesc, n-a avut parte.

11. Iar după ce a aflat regele acestea ce s-au făcut, a socotit că Iudeii s-au răzvrătit; pentru aceea, pornind din Egipt, cu mânie de fiară sălbatică a luat cetatea cu năvala.

12. Şi a poruncit ostaşilor să taie fără de milă pe cei care le sunt înainte şi pe cei care se suie în case să-i omoare.

13. Deci au fost omorâţi tinerii şi bătrânii, bărbaţii şi femeile şi feciorii au pierit, şi fecioarele şi pruncii au fost junghiaţi,

14. Astfel că în trei zile optzeci de mii au fost tăiaţi, iar alţii, cam tot atâţi câţi cei tăiaţi, au fost vânduţi.

15. Şi neîndestulându-se cu acestea, au îndrăznit a intra şi în templul Domnului, cel mai sfânt decât tot pământul, având călăuză pe Menelau, cel care şi legilor patriei s-a făcut vânzător.

16. Şi cu mâini nelegiuite a luat sfintele vase şi cele ce au fost puse de alţi regi spre creşterea, mărirea şi cinstea locului, cu nelegiuite mâini trăgându-le, le da.

17. Şi s-a semețit cu cugetul Antioh, căci nu socotea că pentru păcatele celor care locuiau cetatea S-a mâniat puţină vreme Domnul şi că pentru aceea a fost urgisit locul acela.

18. Iar de nu s-ar fi întâmplat să fi fost mai dinainte cuprinşi de multe păcate, aşa precum Eliodor, pe care l-a trimis Seleuc regele, ca să vadă vistieria, aşa şi acesta, când a năvălit să intre, degrabă ar fi fost bătut şi s-ar fi întors de la îndrăznirea sa.

19. Că n-a ales Domnul pe poporul Său pentru acest loc, ci locul acesta pentru poporul Său.

20. Pentru aceea şi locul acesta a avut parte de răutăţile ce s-au întâmplat în popor, ca după aceea să se facă părtaş bunătăţilor celor de la Domnul; părăsit altădată în mâna Atotputernicului, el a fost iarăşi aşezat în toată mărirea lui, după ce marele Stăpân S-a împăcat cu poporul Său.

21. Deci Antioh, luând o mie şi opt sute de talanţi din templul Domnului, degrabă s-a întors în Antiohia, gândind, de multă trufie, să facă pământul cale de corăbii şi marea drum de mers cu picioarele pentru semeţia inimii.

22. Şi a lăsat şi dregători, ca să necăjească poporul: în Ierusalim, pe Filip de neam frigian, mai păgân în obiceiuri decât cel care l-a pus;

23. La Garizim pe Andronic şi pe lângă aceştia pe Menelau, care mai rău decât ceilalţi se ridica împotriva cetăţenilor.

24. Şi având gând vrăjmaş asupra locuitorilor evrei, a trimis pe Apoloniu, capul răutăţilor, cu douăzeci şi două de mii de oşteni, poruncind ca pe cei în vârstă, pe toţi să-i omoare, iar pe femei şi pe cei mai tineri să-i vândă.

25. Iar acesta, venind în Ierusalim, s-a prefăcut a fi cu pace şi a aşteptat până în ziua cea sfântă de odihnă şi, apucând pe Iudei în zi de praznic, a poruncit ostaşilor celor de sub ascultarea sa să se înarmeze.

26. Şi pe toţi cei care au ieşit să privească i-au omorât şi alergând prin cetate cu armele, multă mulţime au omorât.

27. Iar Iuda Macabeul cu alţi nouă inşi, care s-au alăturat lui, retrăgându-se în pustiu, ca fiarele în munţi trăia împreună cu cei care erau cu el şi se hrăneau cu buruieni ca să nu se spurce.

Cartea 2 Macabei, cap. 6

1. Şi nu după multă vreme, a trimis regele pe un bătrân atenian, ca să silească pe Iudei să se lase de legile lor părinteşti şi să nu mai trăiască după legile lui Dumnezeu.

2. Şi să pângărească şi templul din Ierusalim şi să-l numească al lui Zeus Olimpianul, iar pe cel din Garizim, al lui Zeus, iubitorul de oaspeţi, precum erau locuitorii locului.

3. Ci cu anevoie şi grea era poporului tocmeala răutăţii acesteia.

4. Căci păgânii au pângărit templul cu desfrânări şi beţii, desfătându-se cu desfrânatele în sfintele curţi, şi aducând cele ce nu se cuvenea.

5. Şi altarul s-a umplut de lucruri nelegiuite, pe care le oprea legea,

6. Şi nu era voie nici a ţine ziua Domnului, nici a păzi sărbătorile părinteşti, nici măcar a spune că eşti Iudeu.

7. Şi erau duşi cu sila la jertfele care se aduceau în fiecare lună de ziua naşterii regelui, şi când era sărbătoarea lui Dionysos, erau siliţi Iudeii, având cununi de iederă, să ia parte la alaiul în cinstea lui Dionysos.

8. Şi din îndemnul lui Ptolomeu a ieşit poruncă în cetăţile elineşti cele de prin vecini, ca şi pe Iudei la fel să-i facă să jertfească,

9. Iar pe cei care nu vor vrea să treacă la obiceiurile elineşti, să-i omoare; de aceea, nimic altceva nu se vedea decât numai greutăţi cu care erau asupriţi.

10. Că s-au adus două femei, care au fost pârâte că şi-au tăiat împrejur pruncii lor. Pentru aceea au spânzurat pruncii de sânii lor şi prin cetate, pe uliţe purtându-le, le-au aruncat jos de pe zid de au murit.

11. Iar alţii alergau la peşterile cele de pe aproape, ca ascunzându-se să serbeze ziua de odihnă. De acest lucru, dându-se ştire lui Filip, i-a ars, fără ca ei să se împotrivească pentru mărirea acelei preacinstite zile.

12. Rog dar pe cei care vor citi această carte, să nu se îngrozească din cauza acestor suferinţe; ci să socotească că aceste munci, nu spre pieire, ci spre învăţătură au fost neamului nostru.

13. Că dacă Domnul nu lasă multă vreme pe cei care lucrează fărădelege, ci degrabă îi aruncă în munci, este semn de mare facere de bine.

14. Că pe când la alte neamuri cu îndelungă răbdare aşteaptă Domnul, până ce vor ajunge la plinirea păcatelor şi apoi să-i muncească; asupra noastră aşa a socotit că este bine ca, nu la sfârşitul păcatelor ajungând noi, să aducă pedeapsă asupra noastră.

15. Pentru aceea niciodată nu depărtează mila de la noi, ci, certându-ne cu nevoi, nu părăseşte pe poporul Său.

16. Însă acestea să fie zise, pentru ca să ne aducem aminte.

17. Iar după aceste puţine cuvinte se cuvine să venim la poveste.

18. Unui om anume Eleazar, care era cărturar de frunte şi trecut cu vârsta şi la faţă foarte frumos, căscându-i gura, îl silea să mănânce carne de porc.

19. Iar el mai vârtos primind moartea cea de cinste, decât viaţa cea de urâciune, de bună voie s-a dus la munci,

20. Scuipând carnea din gura lui şi apropiindu-se de moarte, aşa cum se cuvine a se apropia cei care îndrăznesc a se apăra de cele ce nu se cuvine să le mănânce, oricare ar fi dragostea vieţii.

21. Iar cei care erau rânduiţi la acea nelegiuită jertfă, pentru că-l cunoşteau de mulţi ani pe omul acesta, luându-l deoparte, îl rugau să aducă alte cărnuri făcute de el, care îi erau slobod a le mânca şi să se prefacă tocmai ca şi cum ar mânca de cele ce a poruncit regele din cărnurile jertfei,

22. Ca, făcând aceasta, să scape de moarte şi, pentru prietenia veche cu ei, va afla milă.

23. Iar el gând bun luând şi vrednic fiind de vârstă şi de adâncile bătrâneţi, şi de cinstitele cărunteţi, care şi le agonisise şi de creşterea cea foarte bună din pruncie şi mai vârtos de cea sfântă şi de rânduiala legii, pusă de Dumnezeu, îndată a răspuns, zicând să-l trimită curând la moarte.

24. «Că nu se cuvine vârstei noastre a făţărnici, ca mulţi din cei tineri să socotească cum că Eleazar cel de nouăzeci de ani a trecut la obiceiurile celor de alt neam.

25. Şi din pricina prefăcătoriei mele, pentru această puţină şi scurtă vreme, ei să se amăgească prin mine şi urâciune şi ocară bătrâneţilor să-mi agonisesc.

26. Că deşi în această vreme de acum voi scăpa de munca de la oameni, dar din mâinile Atotputernicului, nici viu, nici mort nu voi scăpa;

27. Pentru aceea, bărbăteşte acum dându-mi viaţa, mă voi arăta vrednic de bătrâneţe.

28. Şi celor tineri pildă vitejească le voi lăsa, ca degrabă şi cu bărbăţie să moară pentru cinstitele şi sfintele legi». Acestea zicând, a păşit către chinuri.

29. Iar cei ce-l aduceau au schimbat inima lor cea bună, pe care cu puţin înainte o arătaseră către dânsul, în inimă răuvoitoare pentru cuvintele pe care mai înainte le-a grăit, care, precum socoteau ei, erau nebunie.

30. Şi când era să moară de bătăi, suspinând, a zis: «Domnului, Celui care are sfânta ştiinţă, arătat este că putând eu să scap de moarte, grele dureri rabd cu trupul, bătut fiind; iar cu sufletul bucuros pentru frica Lui pătimesc toate acestea».

31. Şi într-acest chip a murit acesta, şi nu numai tinerilor, ci şi întregului popor, moartea sa lăsând o pildă de vitejie şi pomenire de faptă bună.

Psalmul 22

1. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.

2. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit.

3. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui.

4. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.

5. Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat.

6. Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic.

7. Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.

Psalmul 23

1. Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea.

2. Acesta pe mări l-a întemeiat pe el şi pe râuri l-a aşezat pe el.

3. Cine se va sui în muntele Domnului și cine va sta în locul cel sfânt al Lui?

4. Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima, care n-a luat în deşert sufletul său şi nu s-a jurat cu vicleşug aproapelui său.

5. Acesta va lua binecuvântare de la Domnul şi milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său.

6. Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul, al celor ce caută faţa Dumnezeului lui Iacov.

7. Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei.

8. Cine este Acesta Împăratul slavei? Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război.

9. Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei.

10. Cine este Acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.

Pildele lui Solomon, 4

13. Ţine cu tărie învăţătura şi nu o părăsi, păzeşte-o căci ea este viaţa ta.

14. Nu apuca pe calea celor fără de lege şi nu păşi pe drumul celor răi.

15. Ocoleşte-o şi nu merge pe ea, treci pe alăturea şi du-te mai departe;

16. Căci ei nu dorm până nu făptuiesc rău şi nu-i mai prinde somnul până nu fac pe cineva să cadă.

17. Căci ei se hrănesc din pâine agonisită prin fărădelege şi beau vin dobândit prin asuprire.

18. Calea drepţilor e ca zarea dimineţii ce se măreşte mereu până se face ziua mare;

Faptele Sfinților Apostoli, 22

1. Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi acum, apărarea mea faţă de voi!

2. Şi auzind că le vorbea în limba evreiască, au făcut mai multă linişte, şi el le-a zis:

3. Eu sunt bărbat iudeu, născut în Tarsul Ciliciei şi crescut în cetatea aceasta, învăţând la picioarele lui Gamaliel în chip amănunţit Legea părintească, plin fiind de râvnă pentru Dumnezeu, precum şi voi toţi sunteţi astăzi.

4. Eu am prigonit până la moarte această cale, legând şi dând la închisoare şi bărbaţi şi femei,

5. Precum mărturiseşte pentru mine şi arhiereul şi tot sfatul bătrânilor, de la care primind şi scrisori către fraţi, mergeam la Damasc, ca să-i aduc legaţi la Ierusalim şi pe cei ce erau acolo, spre a fi pedepsiţi.

6. Dar pe când mergeam eu şi mă apropiam de Damasc, pe la amiază, deodată o lumină puternică din cer m-a învăluit ca un fulger.

7. Şi am căzut la pământ şi am auzit un glas, zicându-mi: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?

8. Iar eu am răspuns: Cine eşti, Doamne? Zis-a către mine: Eu sunt Iisus Nazarineanul, pe Care tu Îl prigoneşti.

9. Iar cei ce erau cu mine au văzut lumina şi s-au înfricoşat, dar glasul Celui care îmi vorbea ei nu l-au auzit.

10. Şi am zis: Ce să fac, Doamne? Iar Domnul a zis către mine: Ridică-te şi mergi în Damasc şi acolo ţi se va spune despre toate cele ce ţi s-au rânduit să faci.

11. Şi pentru că nu mai vedeam, din cauza strălucirii acelei lumini, am venit în Damasc, fiind dus de mână de către cei ce erau împreună cu mine.

12. Iar un oarecare Anania, bărbat evlavios, după Lege, mărturisit de toţi iudeii care locuiau în Damasc,

13. Venind la mine şi stând alături, mi-a zis: Frate Saule, vezi iarăşi! Şi eu în ceasul acela l-am văzut.

14. Iar el a zis: Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales de mai înainte pe tine ca să cunoşti voia Lui şi să vezi pe Cel Drept şi să auzi glas din gura Lui;

15. Că martor vei fi Lui, în faţa tuturor oamenilor, despre cele ce ai văzut şi auzit.

16. Şi acum de ce zăboveşti? Sculându-te, botează-te şi spală-ţi păcatele, chemând numele Lui.

17. Şi s-a întâmplat, când m-am întors la Ierusalim şi mă rugam în templu, să fiu în extaz,

18. Şi să-L văd zicându-mi: Grăbeşte-te, şi ieşi degrabă din Ierusalim, pentru că nu vor primi mărturia ta despre Mine.

19. Şi eu am zis: Doamne, ei ştiu că eu duceam la închisoare şi băteam, prin sinagogi, pe cei care credeau în Tine;

20. Şi când se vărsa sângele lui Ştefan, mucenicul Tău, eram şi eu de faţă şi încuviinţam uciderea lui şi păzeam hainele celor care îl ucideau.

21. Şi a zis către mine: Mergi, că Eu te voi trimite departe, la neamuri.

22. Şi l-au ascultat până la acest cuvânt, şi au ridicat glasul lor, zicând: Ia-l de pe pământ pe unul ca acesta! Căci nu se cuvine ca el să mai trăiască.

23. Şi strigând ei şi aruncând hainele şi azvârlind pulbere în aer,

24. Comandantul a poruncit să-l ducă în fortăreaţă, spunând să-l ia la cercetare, cu biciul, ca să cunoască pentru care pricină strigau aşa împotriva lui.

25. Şi când l-au întins ca să-l biciuiască, Pavel a zis către sutaşul care era de faţă: Oare vă este îngăduit să biciuiţi un cetăţean roman şi nejudecat?

26. Şi auzind sutaşul s-a dus la comandant să-i vestească, zicând: Ce ai de gând să faci? Că omul acesta este (cetăţean) roman.

27. Şi venind la el, comandantul i-a zis: Spune-mi, eşti tu (cetăţean) roman? Iar el a zis: Da!

28. Şi a răspuns comandantul: Eu am dobândit această cetăţenie cu multă cheltuială. Iar Pavel a zis: Eu însă m-am şi născut.

29. Deci cei ce erau gata să-l ia la cercetare s-au depărtat îndată de la el, iar comandantul s-a temut, aflând că el este (cetăţean) roman şi că a fost legat.

30. Şi a doua zi, voind să cunoască adevărul, pentru care era pârât de iudei, l-a dezlegat şi a poruncit să se adune arhiereii şi tot sinedriul şi, aducând pe Pavel, l-a pus înaintea lor.

Faptele Sfinților Apostoli, 23

1. Şi Pavel, fixând sinedriul cu privirea, a zis: Bărbaţi fraţi, eu cu bun cuget am vieţuit înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta.

2. Arhiereul Anania a poruncit celor ce şedeau lângă el să-l bată peste gură.

3. Atunci Pavel a zis către el: Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Şi tu şezi să mă judeci pe mine după Lege, şi, călcând Legea, porunceşti să mă bată?

4. Iar cei ce stăteau lângă el au zis: Pe arhiereul lui Dumnezeu îl faci tu de ocară?

5. Iar Pavel a zis: Fraţilor, nu ştiam că este arhiereu; căci este scris: «Pe mai-marele poporului tău să nu-l vorbeşti de rău».

6. Dar Pavel, ştiind că o parte erau saduchei şi cealaltă farisei, a strigat în sinedriu: Bărbaţi fraţi! Eu sunt fariseu, fiu de farisei. Pentru nădejdea şi învierea morţilor sunt eu judecat!

7. Şi grăind el aceasta, între farisei şi saduchei s-a iscat neînţelegere şi mulţimea s-a dezbinat;

8. Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, iar fariseii mărturisesc şi una şi alta.

9. Şi s-a făcut mare strigare, şi, ridicându-se unii cărturari din partea fariseilor, se certau zicând: Niciun rău nu găsim în acest om; iar dacă i-a vorbit lui un duh sau înger, să nu ne împotrivim lui Dumnezeu.

10. Deci făcându-se mare neînţelegere şi temându-se comandantul ca Pavel să nu fie sfâşiat de ei, a poruncit ostaşilor să se coboare şi să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în fortăreaţă.

11. Iar în noaptea următoare, arătându-i-Se, Domnul i-a zis: Îndrăzneşte, Pavele! Căci precum ai mărturisit cele despre Mine la Ierusalim, aşa trebuie să mărturiseşti şi la Roma.

12. Iar când s-a făcut ziuă, iudeii, făcând sfat împotrivă-i, s-au legat cu blestem zicând că nu vor mânca, nici nu vor bea până ce nu vor ucide pe Pavel.

13. Şi cei ce făcuseră între ei acest jurământ erau mai mulţi de patruzeci,

14. Care, ducându-se la arhierei şi la bătrâni, au zis: Ne-am legat pe noi înşine cu blestem să nu gustăm nimic până ce nu vom ucide pe Pavel.

15. Acum deci voi, împreună cu sinedriul, faceţi cunoscut comandantului să-l coboare mâine la voi, ca având să cerceteze mai cu de-amănuntul cele despre el; iar noi, înainte de a se apropia el, suntem gata să-l ucidem.

16. Dar fiul surorii lui Pavel, auzind despre această uneltire, ducându-se şi intrând în fortăreaţă, i-a vestit lui Pavel.

17. Şi chemând Pavel pe unul din sutaşi, i-a zis: Du pe tânărul acesta la comandant, căci are să-i vestească ceva.

18. Iar el, luându-l, l-a dus la comandant şi a zis: Pavel cel legat, chemându-mă, m-a rugat să aduc pe acest tânăr la tine, având să-ţi spună ceva.

19. Comandantul, luându-l de mână, s-a retras cu el la o parte şi îl întreba: Ce ai să-mi vesteşti?

20. Iar el a zis că iudeii s-au înţeles să te roage, ca mâine să-l cobori pe Pavel la sinedriu, ca având să cerceteze mai cu de-amănuntul despre el;

21. Dar tu să nu te încrezi în ei, căci dintre ei îl pândesc mai mulţi de patruzeci de bărbaţi, care s-au legat cu blestem să nu mănânce, nici să bea până ce nu-l vor ucide; şi acum ei sunt gata, aşteptând aprobarea ta.

22. Deci comandantul a dat drumul tânărului, poruncindu-i: Nimănui să nu spui că mi-ai făcut cunoscut acestea.

23. Şi chemând la sine pe doi dintre sutaşi, le-a zis: Pregătiţi de la ceasul al treilea din noapte două sute de ostaşi, şaptezeci de călăreţi şi două sute de suliţaşi, ca să meargă până la Cezareea.

24. Şi să fie animale (de călărie), ca punând pe Pavel să-l ducă teafăr la Felix procuratorul.

25. Scriind o scrisoare, având acest cuprins:

26. Claudius Lysias, prea puternicului procurator, Felix, salutare!

27. Pe acest bărbat, prins de iudei şi având să fie ucis de ei, mergând eu cu oaste l-am scos, aflând că este (cetăţean) roman.

28. Şi vrând să ştiu pricina pentru care îl pârau, l-am coborât la sinedriul lor.

29. Şi am aflat că este pârât pentru întrebări din legea lor, dar fără să aibă vreo vină vrednică de moarte sau de lanţuri.

30. Şi vestindu-mi-se că va să fie o cursă împotriva acestui bărbat din partea iudeilor, îndată l-am trimis la tine, poruncind şi pârâşilor să spună înaintea ta cele ce au asupra lui. Fii sănătos!

31. Deci ostaşii, luând pe Pavel, precum li se poruncise, l-au adus noaptea la Antipatrida.

32. Iar a doua zi, lăsând pe călăreţi să meargă cu el, s-au întors la fortăreaţă.

33. Şi ei, intrând în Cezareea şi dând procuratorului scrisoarea, i-au înfăţişat şi pe Pavel.

34. Şi citind procuratorul şi întrebând din ce provincie este el şi aflând că este din Cilicia,

35. A zis: Te voi asculta când vor veni şi pârâşii tăi. Şi a poruncit să fie păzit în pretoriul lui Irod.