Ia și citește! Ziua 219

Asceza citirii Sfintei Scripturi

Niciun îndemn nu poate fi mai bun decât cuvintele adevărului însuși, Sfânta Scriptură (Origen)

Cartea Iov, cap. 14

1. Omul născut din femeie are puţine zile de trăit, dar se satură de necazuri.

2. Ca şi floarea, el creşte şi se veştejeşte şi ca umbra el fuge şi e fără durată.

3. Şi asupra lui priveşti şi pe mine Tu mă sileşti să vin la judecată cu Tine?

4. Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni!

5. Deoarece zilele lui sunt măsurate şi ştii socoteala lunilor lui şi i-ai pus un hotar peste care nu va trece.

6. Întoarce-Ți privirea de la el, ca să aibă puţin răgaz, să se poată bucura ca simbriaşul la sfârşitul zilei (de muncă).

7. Un copac, de pildă, tot are nădejde, căci dacă-l tai, el creşte din nou şi vlăstarii nu-i vor lipsi.

8. Dacă rădăcina lui îmbătrâneşte în pământ şi dacă trunchiul lui putrezeşte,

9. Când dă de apă înverzeşte din nou şi se acoperă cu ramuri ca şi cum ar fi atunci sădit.

10. Dar omul când moare rămâne nimicit; când omul îşi dă sufletul, unde mai este el?

11. Apele mărilor pot să dispară, fluviile pot să scadă şi să sece.

12. La fel şi omul se culcă şi nu se mai scoală; şi cât vor sta cerurile, el nu se mai deşteaptă şi nu se mai trezeşte din somnul lui.

13. O, de m-ai ascunde în împărăţia morţilor, ca să mă ţii acolo până când va trece mânia Ta, şi de mi-ai soroci o vreme, când iarăşi să-Ți aduci aminte de mine!

14. Dacă omul a murit o dată, fi-va el iarăşi viu? Toate zilele robiei mele aş aştepta până ce vor veni să mă schimbe.

15. Atunci Tu mă vei chema şi eu Îţi voi răspunde; Tu vei cere înapoi lucrul mâinilor Tale.

16. Pe când astăzi Tu numeri paşii mei; atunci Tu nu vei mai lua seama la păcatul meu.

17. Nelegiuirea mea ar fi pecetluită ca într-un sac şi greşeala mea ai spăla-o şi ai face-o albă.

18. Şi precum muntele se dărâmă şi se preface în nisip şi precum stânca e rostogolită din locul ei,

19. Şi precum apele mănâncă pietrele şi valurile lor acoperă pământul, tot aşa Tu sfărâmi nădejdea omului.

20. Tu Te ridici uriaş împotriva lui, şi el se nimiceşte; Tu schimbi înfăţişarea lui şi-l trimiţi de la Tine.

21. Dacă feciorii lui ajung la mare cinste, el nu mai ştie; dacă au ajuns de râsul lumii, el nu-i mai vede.

22. Carnea lui e în întristare mare numai pentru el. Sufletul lui numai pentru el e cuprins de jale».

Cartea Iov, cap. 15

1. Atunci Elifaz, din Teman, a răspuns şi a zis:

2. «Este oare cinstit pentru înţelept să răspundă cu cuvinte uşuratice şi să-şi umple pieptul cu suflarea vântului de răsărit?

3. I se cuvine lui să judece cu vorbe seci şi prin cuvântări care n-au nicio noimă?

4. Tu mergi atât de departe, încât desfiinţezi cucernicia şi nesocoteşti rugăciunea înaintea lui Dumnezeu.

5. Nelegiuirea ta insuflă gura ta şi tu împrumuţi vorbirea ta de la cei vicleni.

6. Chiar gura ta te osândeşte şi nu eu, chiar buzele tale sunt martore împotriva ta.

7. Nu cumva eşti tu cel dintâi om care s-a născut? Venit-ai tu pe lume mai înainte decât munţii?

8. Ai stat tu de sfat cu Dumnezeu şi te-ai făcut tu stăpân pe toată înţelepciunea?

9. Ce ştii tu pe care să nu-l ştim şi noi? Ce pricepi tu şi noi nu pricepem?

10. Printre noi se află oameni vechi de zile, bătrâni mai în vârstă decât tatăl tău.

11. Ţi se pare puţin lucru mângâierile în numele lui Dumnezeu şi cuvintele spuse cu blândeţe?

12. De ce te laşi târât de inima ta şi de ce priveşti aşa trufaş cu ochii tăi?

13. De ce întorci spre Dumnezeu mânia ta şi dai drumul din gura ta la astfel de cuvântări?

14. Ce este omul ca să se creadă curat, şi cel născut din femeie, ca să se creadă neprihănit?

15. Dacă Dumnezeu nu are încredere în sfinţii Săi şi dacă cerurile nu sunt destul de curate înaintea ochilor Săi,

16. Cu atât mai puţin o făptură urâcioasă şi stricată cum este omul cel ce bea nedreptatea ca apa.

17. Vreau să-ţi dau o învăţătură, ascultă-mă; şi ceea ce am văzut vreau să-ţi aduc la cunoştinţă;

18. Ceea ce înţelepţii au vestit fără să ascundă nimic, precum au auzit de la părinţii lor,

19. Atunci când țara le-a fost dată numai lor şi niciun străin nu se aşezase încă printre ei.

20. Nelegiuitul se chinuieşte în toate zilele vieţii sale şi de-a lungul anilor hărăziţi celui tiran.

21. Glasuri îngrozitoare fac larmă în urechile lui; în mijlocul păcii, i se pare că un ucigaş se năpusteşte asupra lui.

22. El nu mai nădăjduieşte să mai iasă din întuneric şi îşi simte capul mereu sub sabie.

23. Se şi vede aruncat de mâncare vulturilor, fiindcă ştie că prăpădul lui este fără întârziere.

24. Ziua întunericul îl înspăimântă. Zbuciumul şi tulburarea îl strâng la mijloc şi se aruncă asupra-i gata de împresurare,

25. Fiindcă a îndrăznit să-şi îndrepte mâna împotriva lui Dumnezeu şi să facă pe viteazul faţă de Cel Atotputernic;

26. Fiindcă a îndrăznit să năvălească împotriva Lui cu gâtul întins şi la adăpostul scuturilor sale groase şi rotunde.

27. Chipul lui i se ascundea în grăsime şi osânza stătea grea pe coapsele lui,

28. Şi sălăşluia în cetăţi pustiite, în case în care nu mai stătea nimeni, fiindcă ameninţau să se prăbuşească.

29. Nu va aduna bogăţie şi ce are nu va ţine mult, iar umbra lui nu se va lungi pe pământ.

30. Nu va mai putea să iasă din întuneric. Focul va mistui ramurile sale şi vijelia va mătura florile lui;

31. Să nu se creadă în minciună, fiindcă ştim că e deşertăciune.

32. Vrejul său se va ofili mai înainte de vreme şi mlădiţa sa nu va da muguri verzi.

33. Ca viţa mănată, va lăsa să cadă rodul său şi la fel ca măslinul va împrăştia florile sale.

34. Fiindcă ceata celui rău la inimă va fi lăsată stearpă şi focul mistuie corturile cu bogăţii de jaf.

35. Ei zămislesc răutatea şi nasc nelegiuirea, dar cu aceasta pântecele lor dospeşte înşelăciunea».

Psalmul 34

17. Lăuda-Te-voi, Doamne, în adunare mare, întru popor numeros Te voi lăuda.

18. Să nu se bucure de mine cei ce mă duşmănesc pe nedrept, cei ce mă urăsc în zadar şi fac semn cu ochii.

19. Că mie de pace îmi grăiau şi asupra mea vicleşuguri gândeau.

20. Lărgitu-şi-au împotriva mea gura lor; zis-au: «Bine, bine, văzut-au ochii noştri».

21. Văzut-ai, Doamne, să nu taci; Doamne, nu Te depărta de la mine.

22. Scoală-Te, Doamne şi ia aminte spre judecata mea, Dumnezeul meu şi Domnul meu, spre pricina mea.

23. Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne Dumnezeul meu şi să nu se bucure de mine.

24. Să nu zică întru inimile lor: «Bine, bine, sufletului nostru», nici să zică: «L-am înghiţit pe el».

25. Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi deodată cei ce se bucură de necazurile mele; să se îmbrace cu ruşine şi ocară cei ce se laudă împotriva mea.

26. Să se bucure şi să se veselească cei ce voiesc dreptatea mea şi să spună pururea: «Slăvit să fie Domnul, Cel ce voieşte pacea robului Său!».

27. Şi limba mea va grăi dreptatea Ta, în toată ziua, lauda Ta.

Pildele lui Solomon, 7

7. Şi am zărit printre cei lipsiţi de minte, am văzut un tânăr fără pricepere.

8. El trecea pe uliţă pe lângă colţul casei ei şi se îndrepta către locuinţa ei.

9. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra şi întunericul nopţii.

10. Şi iată o femeie îl întâmpină, având înfăţişare de desfrânată şi cu prefăcătorie în inimă;

11. Aprigă şi de neţinut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă;

12. Când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colţ.

Epistola către Romani, cap. 8

18. Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi.

19. Pentru că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu.

20. Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde,

21. Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu.

22. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum.

23. Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru.

24. Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede?

25. Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare.

26. De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite.

27. Iar Cel ce cercetează inimile ştie care este dorinţa Duhului, căci după Dumnezeu El Se roagă pentru sfinţi.

28. Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui;

29. Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut între mulţi fraţi.

30. Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceştia i-a şi chemat; şi pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceştia i-a şi mărit.

31. Ce vom zice deci la acestea? Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?

32. El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El?

33. Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce îndreptează;

34. Cine este Cel ce osândeşte? Hristos, Cel ce a murit, şi mai ales Cel ce a înviat, Care şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijloceşte pentru noi!

35. Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?

36. Precum este scris: «Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere».

37. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit.

38. Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,

39. Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.