Ia și citește! Ziua 323
Asceza citirii Sfintei Scripturi
Niciun îndemn nu poate fi mai bun decât cuvintele adevărului însuși, Sfânta Scriptură (Origen)
Cartea Ieremia, cap 23
1. «Vai de părinţii care pierd şi împrăştie oile turmei Mele, zice Domnul.
2. De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel către păstorii care pasc pe poporul Meu: Aţi risipit oile Mele şi le-aţi împrăştiat şi nu le-aţi păzit; de aceea, vă voi pedepsi pentru faptele voastre cele rele, zice Domnul.
3. Şi voi aduna rămăşiţele turmei Mele din toate ţările prin care le-am risipit, le voi întoarce la staulele lor şi vor naşte şi se vor înmulţi.
4. Voi pune peste acestea păstori, care le vor paşte şi ele nu se vor mai teme, nici se vor mai speria, nici se vor mai pierde, zice Domnul.
5. Iată, vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi va ajunge Rege şi va domni cu înţelepciune; va face judecată şi dreptate pe pământ.
6. În zilele Lui, Iuda va fi izbăvit şi Israel va trăi în linişte; iată numele cu care-L voi numi: «Domnul-dreptatea-noastră!».
7. De aceea, vor veni zilele, zice Domnul, când nu se va mai zice: «Viu este Domnul, Care a scos pe fiii lui Israel din ţara Egiptului»,
8. Ci: «Viu este Domnul, Care a scos şi a adus neamul casei lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările în care îi risipise, şi vor trăi în pământul acesta».
9. Despre proroci: «Mi se sfâşie inima în mine şi toate oasele mi se cutremură; sunt ca un om beat, ca omul biruit de vin, pentru Domnul şi pentru cuvintele Lui cele sfinte;
10. Pentru că s-a umplut ţara de desfrânaţi şi pentru că plânge ţara sub blestem; uscatu-s-au păşunile în stepă. Ținta alergăturii lor este fărădelegea şi ţara lor este nedreptatea.
11. Că profetul şi preotul sunt necredincioşi; şi până şi în casa Mea am găsit răutatea lor, zice Domnul.
12. De aceea, calea lor le va fi ca locurile lunecoase în întuneric; vor fi îmbrânciţi şi vor cădea acolo, căci voi aduce asupra lor nenorocirea în anul când îi voi pedepsi, zice Domnul.
13. Şi în prorocii Samariei am văzut nebunie, căci au profeţit în numele lui Baal şi au dus în rătăcire pe poporul Meu Israel.
14. Dar în prorocii Ierusalimului am văzut grozăvii: aceştia fac desfrânare şi umblă cu minciuni, ajută mâinile făcătorilor de rele, ca nimeni să nu se întoarcă de la necredinţa sa; toţi sunt pentru Mine ca Sodoma, şi locuitorii lui, ca Gomora.
15. De aceea, aşa zice Domnul Savaot despre proroci: Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea apă cu fiere, că de la profeţii Ierusalimului s-a întins necredinţa în toată țara».
16. Aşa zice Domnul Savaot: «Nu ascultaţi cuvintele prorocilor care vă profeţesc, că vă înşală, povestindu-vă închipuirile inimii lor, şi nimic din cele ale Domnului.
17. Necontenit grăiesc ei celor ce Mă dispreţuiesc: «Domnul, a zis că va fi pace peste voi». Şi tuturor celor care urmează inima lor învârtoşată le zic: «Niciun rău nu va veni asupra voastră!».
18. Că cine a luat parte la sfatul Domnului, ca să vadă şi să audă cuvântul Lui? Sau cine a luat aminte la cuvântul Lui ca să-l vestească?
19. Iată, vine furtuna Domnului cu iuţime, vine furtună mare şi va cădea peste capetele necredincioşilor.
20. Mânia Domnului nu se va potoli până nu va împlini şi va înfăptui planurile inimii Sale, şi în zilele ce vin veţi pricepe aceasta lămurit.
21. N-am trimis Eu pe prorocii aceştia, ci au alergat ei singuri; Eu nu le-am spus, ci au profeţit ei de la ei.
22. Au luat ei parte la sfatul Meu? Atunci să vestească cuvintele Mele poporului Meu, să facă să se întoarcă oamenii de la calea lor rea şi de la faptele lor cele rele.
23. Au doară Eu numai de aproape sunt Dumnezeu, zice Domnul, iar de departe nu mai sunt Dumnezeu?
24. Poate oare omul să se ascundă în loc tainic, unde să nu-l văd Eu?, zice Domnul. Au nu umplu Eu cerul şi pământul?, zice Domnul.
25. Am auzit ce zic prorocii care profeţesc minciună în numele Meu. Ei zic: «Am visat, am văzut în vis».
26. Până când prorocii aceştia vor spune minciuni şi vor vesti înşelătoria inimii lor?
27. Cred ei cu visele lor, pe care şi le povestesc unul altuia, să facă uitat poporului Meu numele Meu, aşa cum au uitat părinţii lor numele Meu pentru Baal?
28. Prorocul care a văzut vis, povestească-l ca vis, iar cel ce are cuvântul Meu, acela să spună cuvântul Meu adevărat. Ce legătură poate fi între pleavă şi grăuntele de grâu curat?, zice Domnul.
29. Cuvântul Meu nu este el, oare, ca un foc, zice Domnul, ca un ciocan care sfărâmă stânca?
30. De aceea, iată Eu, zice Domnul, sunt împotriva prorocilor care fură cuvântul Meu unul de la altul.
31. Deoarece Eu, zice Domnul, sunt împotriva prorocilor care vorbesc cu limba lor, dar zic: «El a spus».
32. Tot Eu, zice Domnul, sunt împotriva prorocilor care spun visuri mincinoase, care le povestesc pe acestea şi duc pe poporul Meu la rătăcire cu amăgirile lor şi cu linguşirile lor, deşi Eu nu i-am trimis, nici le-am poruncit; ei nu aduc niciun folos poporului acestuia, zice Domnul.
33. Deci, de te va întreba poporul acesta, sau vreun prooroc, sau vreun preot: «Care este ameninţarea Domnului?», să le spui: «Ce ameninţare? Am să vă înlătur», zice Domnul.
34. Iar dacă un proroc sau preot, sau poporul va zice: «Este ameninţarea Domnului», voi pedepsi pe omul acela şi casa lui.
35. Aşa să ziceţi unul către altul şi frate către frate: «Ce-a răspuns Domnul?» sau: «Ce-a zis Domnul?».
36. Iar cuvântul acesta: «Ameninţare de la Domnul», de-acum să nu-l mai întrebuinţaţi, că ameninţare va fi unui astfel de om cuvântul lui, pentru că stricaţi cuvintele Domnului celui viu, cuvintele Domnului Savaot, cuvintele Dumnezeului nostru.
37. Aşa să zici prorocului: «Ce a răspuns Domnul?» sau: «Ce a zis Domnul?».
38. Şi de veţi mai zice: «Ameninţare de la Domnul», apoi aşa zice Domnul: Pentru că spuneţi acea vorbă: «Ameninţare de la Domnul», când Eu am trimis să vi se spună: Nu mai ziceţi «Ameninţare de la Domnul»,
39. De aceea, iată, vă voi uita cu totul şi vă voi părăsi, şi cetatea aceasta, pe care v-am dat-o vouă şi părinţilor voştri, o voi lepăda de la faţa Mea,
40. Şi voi pune asupra voastră ocară şi necinste veşnică, care nu se vor uita».
Cartea Ieremia, cap 24
1. După ce Nabucodonosor, regele Babilonului, a luat din Ierusalim robi pe Iehonia, fiul lui Ioiachim, regele lui Iuda, şi pe căpeteniile lui Iuda cu lemnarii şi cu fierarii şi i-a dus la Babilon, mi-a arătat Domnul vedenia aceasta: Iată, erau două coşuri cu smochine, aşezate înaintea templului Domnului:
2. Un coş era cu smochine foarte bune, cum sunt smochinele văratice, iar celălalt coş era cu smochine foarte rele, care, de rele ce erau, nici nu se puteau mânca.
3. Atunci mi-a zis Domnul: «Ce vezi tu, Ieremia?». Şi eu am zis: «Smochine! Smochinele cele bune sunt foarte bune, iar cele rele sunt foarte rele, încât nu se pot mânca de rele ce sunt».
4. Şi a fost iarăşi cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
5. «Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Ca pe aceste smochine bune, aşa voi privi cu bunăvoinţă pe cei ai lui Iuda duşi în robie, pe care i-am trimis din locul acesta în ţara Caldeilor.
6. Şi-Mi întorc ochii Mei asupra lor, spre binele lor, şi-i voi întoarce în ţara aceasta şi nu-i voi nimici, ci-i voi zidi; nu-i voi smulge, ci-i voi sădi;
7. Le voi da inimă ca să Mă cunoască pe Mine că Eu sunt Domnul, şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, că se vor întoarce la Mine cu toată inima lor».
8. Despre smochinele rele care, de rele ce sunt, nu se pot mânca, zice Domnul: «Aşa voi face să ajungă Sedechia, regele lui Iuda, căpeteniile lui şi restul Ierusalimului, cei care au rămas în ţara aceasta şi cei care trăiesc în ţara Egiptului;
9. Îl voi face pricină de groază, o nenorocire pentru toate regatele pământului, ca să fie de ocară şi de pildă, de batjocură şi blestem prin toate locurile pe unde-i voi izgoni.
10. Şi voi trimite asupra lor sabie, foamete şi ciumă, până vor pieri din ţara pe care le-o dădusem lor şi părinţilor lor».
Cartea Ieremia, cap 25
1. Cuvântul care a fost către Ieremia pentru tot poporul iudeu, în anul al patrulea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda sau în anul întâi al lui Nabucodonosor, regele Babilonului;
2. Pe care cuvânt l-a rostit prorocul Ieremia către tot poporul iudeu şi către toţi locuitorii Ierusalimului:
3. «De la anul al treisprezecelea al lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, şi până în ziua aceasta – timp de douăzeci şi trei de ani – a fost cuvântul Domnului către mine. Şi eu de dimineaţa până seara v-am vorbit, dar voi n-aţi ascultat.
4. Trimis-a Domnul la noi necontenit pe toţi robii Săi proroci, şi voi n-aţi ascultat, nici v-aţi plecat urechea ca să-i ascultaţi.
5. Vi s-a zis: Să se întoarcă fiecare de la calea sa cea rea și de la faptele sale cele urâte, și veți trăi în țara pe care Domnul a dat-o vouă și părinților voștri din veac în veac.
6. Şi să nu umblaţi după alţi dumnezei, ca să le slujiţi şi să vă închinaţi lor, şi să nu Mă mâniaţi cu faptele mâinilor voastre, şi nu vă voi face niciun fel de rău.
7. Voi însă nu M-aţi ascultat, zice Domnul, ci M-aţi mâniat cu faptele mâinilor voastre, spre răul vostru.
8. De aceea, aşa zice Domnul Savaot: Pentru că n-aţi ascultat cuvintele Mele,
9. Iată, voi trimite să aducă toate neamurile de la miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimite la Nabucodonosor, regele Babilonului, robul Meu, ca să le aducă împotriva acestei ţări şi a locuitorilor ei şi împotriva tuturor neamurilor dimprejur pe care le voi pustii, le voi înspăimânta, le voi face de râs şi de ocară veşnică.
10. Nu vor mai putea avea glas de bucurie şi glas de veselie, glasul mirelui şi glasul miresei, uruitul pietrelor de moară şi lumina sfeşnicului.
11. Toată ţara aceasta va fi pustiită şi jefuită; popoarele acestea vor sluji regelui Babilonului şaptezeci de ani.
12. Iar când se vor împlini şaptezeci de ani, voi pedepsi pe regele Babilonului şi pe poporul acela, zice Domnul, pentru necredinţa lor, şi ţara Caldeilor o voi pedepsi şi o voi face pustie pentru totdeauna.
13. Voi împlini asupra ţării acesteia toate cuvintele Mele pe care le-am rostit împotriva ei; tot ce-i scris în cartea aceasta şi ceea ce Ieremia a prorocit împotriva tuturor neamurilor.
14. Pentru că şi pe ele le vor robi multe popoare şi regi mari şi le voi răsplăti după purtarea lor şi după faptele mâinilor lor.
15. Că aşa mi-a zis Domnul Dumnezeul lui Israel: «Ia din mâna Mea cupa aceasta cu vinul urgiei şi adapă cu ea toate popoarele la care te voi trimite;
16. Acelea vor bea şi se vor clătina şi vor înnebuni la vederea sabiei pe care o voi trimite asupra lor!».
17. Şi am luat cupa din mâna Domnului şi am dat să bea tuturor neamurilor, la care m-a trimis Domnul:
18. Ierusalimului şi cetăţilor lui Iuda, regilor lui şi căpeteniilor lui, spre pustiire şi groază, spre batjocură şi blestem, precum se şi vede astăzi;
19. Lui Faraon, regele Egiptului, slujitorilor lui, căpeteniilor lui şi întregului popor al lui;
20. La toată Arabia, tuturor regilor ţării Uţ, tuturor regilor ţării Filistenilor, Ascalonului, Gazei, Ecronului şi rămăşiţelor din Aşdod;
21. Edomului, Moabului şi fiilor lui Amon;
22. Tuturor regilor Tirului, tuturor regilor Sidonului şi regilor insulelor care sunt dincolo de mare;
23. Dedanului şi Temei, Buzului şi tuturor care-şi rad tâmplele;
24. Tuturor regilor Arabiei şi tuturor regilor popoarelor amestecate, care locuiesc în pustiu;
25. Tuturor regilor Zimrei, tuturor regilor Elamului şi tuturor regilor Mediei;
26. Tuturor regilor de la miazănoapte, de aproape sau de departe, unora şi altora, şi tuturor regatelor lumii, care se află pe fața pământului; iar regele Şişacului va bea după ei.
27. Şi să le zici: «Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Beţi şi vă îmbătaţi, vărsaţi şi cădeţi şi nu vă ridicaţi la vederea sabiei pe care o trimit Eu asupra voastră!».
28. Iar de nu vor vrea să ia cupa din mâna ta, ca să bea, să le zici:
29. Aşa grăieşte Domnul Savaot: «Trebuie să beţi numaidecât, pentru că încep să aduc nenorocire asupra cetăţii acesteia, peste care s-a chemat numele Meu. Să rămâneţi voi nepedepsiţi? Nu, nu veţi rămâne nepedepsiţi, căci voi chema sabie asupra tuturor celor ce locuiesc pe pământ», zice Domnul Savaot.
30. De aceea proroceşte asupra lor toate cuvintele acestea şi le zi: «Domnul va striga cu putere de sus şi din locaşul sfinţeniei Sale Îşi va ridica glasul Său; va striga cu putere împotriva păşunii Sale; va striga, ca cei ce calcă în teasc, tuturor celor ce locuiesc pe pământ.
31. Zgomotul va ajunge până la marginea pământului, căci Domnul deschide procesul neamurilor; intră la judecată cu tot trupul şi pe cei nelegiuiţi îi va da sabiei», zice Domnul.
32. Aşa zice Domnul Savaot: «Iată, nenorocirea se întinde de la neam la neam şi vijelie mare se ridică de la marginile pământului.
33. Şi în ziua aceea, cei loviţi de Domnul vor zăcea de la un capăt la celălalt al pământului şi nu vor fi bociţi, nici nu vor fi adunaţi şi îngropaţi, ci vor sta ca gunoiul pe faţa pământului.
34. Plângeţi, păstori, şi suspinaţi şi tăvăliţi-vă în cenuşă, stăpâni ai turmei, că s-au împlinit zilele ca să fiți junghiaţi şi împrăştiaţi.
35. Atunci veţi cădea ca berbecii aleşi. Nu va fi adăpost pentru păstori, nici scăpare pentru stăpânii turmei.
36. Ascultați strigătul păstorilor și urletul stăpânilor turmei, că Domnul a pustiit pășunea lor.
37. Şi câmpiile cele paşnice sunt pustiite de urgia mâniei Domnului.
38. Părăsitu-şi-a el locaşul său ca un leu, şi ţara lor s-a pustiit de urgia pustiitorului şi de mânia aprinsă a Domnului».
Cartea Ieremia, cap 26
1. La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, a fost cuvântul acesta de la Domnul:
2. «Aşa zice Domnul: Stai în curtea templului Domnului şi grăieşte tuturor cetăţilor lui Iuda, care vin la închinare în templul Domnului, toate cuvintele ce îţi voi porunci să le grăieşti; să nu laşi niciun cuvânt.
3. Poate vor asculta şi se vor întoarce de la calea cea rea, şi atunci Îmi va părea rău de nenorocirea pe care aveam de gând să le-o fac din cauza faptelor lor rele.
4. Şi să le spui: Aşa zice Domnul: «Dacă nu Mă veţi asculta să umblaţi după legea Mea, pe care v-am dat-o,
5. Şi să luaţi aminte la cuvintele robilor Mei proroci, pe care-i trimit la voi, pe care-i trimit dis-de-dimineaţă, şi voi nu-i ascultaţi,
6. Atunci voi face cu templul acesta ceea ce am făcut cu Șilo, iar cetatea aceasta o voi da spre blestem tuturor popoarelor pământului».
7. Preoţii şi prorocii şi tot poporul au ascultat pe Ieremia, când a grăit el aceste cuvinte în templul Domnului.
8. Iar după ce a spus Ieremia tot ce-i poruncise Domnul să spună la tot poporul, preoţii, prorocii şi tot poporul l-au prins şi i-au zis: «Tu trebuie să mori!
9. De ce proroceşti în numele Domnului şi zici: Templul acesta va fi ca Şilo şi cetatea aceasta se va pustii şi va rămâne fără locuitori?». Şi s-a adunat tot poporul împotriva lui Ieremia la templul Domnului.
10. Și când au auzit acestea, căpeteniile lui Iuda au venit din casa regelui la templul Domnului şi au şezut la intrare în poarta cea nouă a templului.
11. Atunci preoţii şi prorocii au zis către căpetenii şi către tot poporul aşa: «Osândă cu moarte se cuvine acestui om pentru că proroceşte împotriva cetăţii acesteia, cum aţi auzit şi voi cu urechile voastre!».
12. Iar Ieremia a zis către toate căpeteniile şi către tot poporul: «Domnul m-a trimis să prorocesc împotriva templului acestuia şi împotriva cetăţii acesteia cuvintele pe care le-aţi auzit.
13. Îndreptaţi-vă dar căile voastre şi faptele voastre şi supuneţi-vă glasului Domnului Dumnezeului vostru, şi Domnului Îi va părea rău de nenorocirea pe care o rostise împotriva voastră.
14. Iar cât despre mine, iată, sunt în mâinile voastre, faceţi cu mine ce vi se pare bun şi drept!
15. Dar să ştiţi bine că de mă veţi omorî, veţi aduce asupra voastră, asupra cetăţii acesteia şi asupra locuitorilor ei sânge nevinovat, căci cu adevărat Domnul m-a trimis la voi să vă spun în urechile voastre toate cuvintele acelea».
16. Atunci căpeteniile şi tot poporul au zis către preoţi şi către proroci: «Omul acesta nu este vrednic de osândă cu moarte, pentru că ne-a grăit în numele Domnului Dumnezeului nostru».
17. Atunci s-au ridicat unii din bătrânii poporului şi au zis către toată adunarea poporului:
18. «Miheia din Moreşet a prorocit în zilele lui Iezechia, regele lui Iuda, şi a zis către tot poporul iudeu: aşa zice Domnul Savaot: «Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge o movilă de dărâmături şi muntele templului acestuia va fi un deal împădurit».
19. Omorâtu-l-a oare pentru aceasta Iezechia, regele lui Iuda, şi tot Iuda? Au nu s-a temut el de Domnul şi nu s-a rugat Domnului ca să-I pară rău de nenorocirea pe care o rostise împotriva lor? Și noi să ne împovărăm sufletele noastre cu o nelegiuire aşa de mare!
20. De asemenea a mai prorocit în numele Domnului un oarecare Urie, fiul lui Şemaia, din Chiriat-Iearim, şi a prorocit împotriva cetăţii acesteia şi împotriva ţării acesteia tocmai cu aceleaşi cuvinte, ca şi Ieremia.
21. Şi când au auzit cuvintele lui regele Ioiachim şi toţi curtenii lui şi toate căpeteniile, a căutat regele să-l omoare. Şi auzind de aceasta, Urie s-a temut şi a fugit şi a trecut în Egipt.
22. Dar regele Ioiachim a trimis şi în Egipt oameni şi anume: Pe Elnatan, fiul lui Acbor, şi pe alţii împreună cu aceştia.
23. Şi au adus pe Urie din Egipt şi l-au înfăţişat la regele Ioiachim, şi acesta l-a ucis cu sabia şi a aruncat trupul lui acolo unde erau mormintele oamenilor de rând».
24. Dar Ahicam, fiul lui Şafan, ocrotea pe Ieremia, ca să nu fie dat în mâna poporului spre ucidere.
Psalmul 114
1. Iubit-am pe Domnul, că a auzit glasul rugăciunii mele,
2. Că a plecat urechea Lui spre mine şi în zilele mele Îl voi chema.
3. Cuprinsu-m-au durerile morţii, primejdiile iadului m-au găsit; necaz şi durere am aflat
4. Şi numele Domnului am chemat: «O, Doamne, izbăveşte sufletul meu!».
5. Milostiv este Domnul şi drept şi Dumnezeul nostru miluieşte.
6. Cel ce păzeşte pe prunci este Domnul; umilit am fost şi m-am izbăvit.
7. Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut ţie bine;
8. Că a scos sufletul meu din moarte, ochii mei din lacrimi şi picioarele mele de la cădere.
9. Bine voi plăcea înaintea Domnului, în pământul celor vii.
Pildele lui Solomon, 24
30. Am trecut pe ogorul unui leneş şi pe la via unui om lipsit de minte,
31. Şi iată spinii creşteau în toate locurile, mărăcinii o acopereau cu totul, iar zidul de pietre se prăbuşise.
32. Atunci m-am uitat și m-am frământat în inima mea, am privit cu luare-aminte şi am tras o învăţătură:
33. Încă puţin somn, încă puţină aţipeală, încă puţin să mai stau cu mâinile în sân ca să dorm...
34. Şi sărăcia va veni peste tine ca un călător şi lipsa ca un om înarmat.
Epistola către Evrei, cap 12
28. De aceea, fiindcă primim o Împărăţie neclintită, să fim mulţumitori, şi aşa să-I aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu evlavie şi cu sfială.
29. Căci «Dumnezeul nostru este şi foc mistuitor».
Epistola către Evrei, cap 13
1. Rămâneţi întru dragostea frăţească.
2. Primirea de oaspeţi să n-o uitaţi căci prin aceasta unii, fără ca să ştie, au primit în gazdă, îngeri.
3. Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi cu ei; aduceţi-vă aminte de cei ce îndură rele, întrucât şi voi sunteţi în trup.
4. Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu.
5. Feriţi-vă de iubirea de argint şi îndestulaţi-vă cu cele ce aveţi, căci însuşi Dumnezeu a zis: «Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi».
6. Pentru aceea, având bună îndrăzneală, să zicem: «Domnul este într-ajutorul meu; nu mă voi teme! Ce-mi va face mie omul?».
7. Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.
8. Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi.
9. Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut niciun folos cei ce au umblat cu ele.
10. Avem altar, de la care nu au dreptul să mănânce cei ce slujesc cortului.
11. Într-adevăr, trupurile dobitoacelor – al căror sânge e adus de arhiereu, pentru împăcare, în Sfânta Sfintelor – sunt arse afară din tabără.
12. Pentru aceea şi Iisus, ca să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii.
13. Deci dar să ieşim la El, afară din tabără, luând asupra noastră ocara Lui.
14. Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie.
15. Aşadar, prin El să aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care preaslăvesc numele Lui.
16. Iar facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu.
17. Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos.
18. Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind ca întru toate cu cinste să trăim.
19. Şi mai mult vă rog să faceţi aceasta, ca să vă fiu dat înapoi mai curând.
20. Iar Dumnezeul păcii, Cel ce, prin sângele unui testament veşnic, a sculat din morţi pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus,
21. Să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ceea ce este bine plăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos, Căruia fie slava în vecii vecilor! Amin.
22. Şi vă rog, fraţilor, să îngăduiţi acest cuvânt de îndemn, căci vi l-am scris pe scurt.
23. Să ştiţi că fratele Timotei este slobod. Dacă vine mai degrabă, vă voi vedea împreună cu el.
24. Îmbrăţişaţi pe toţi mai-marii voştri şi pe toţi sfinţii. Vă îmbrăţişează cei din Italia.
25. Harul fie cu voi cu toţi! Amin.


