Împlinind 90 de ani pământești și dăruind bisericii Cuvintele Vieții veșnice
Împlinind 90 de ani de viață trupească, pe care o trăiește demn și cu ochii sufletului ațintiți spre veșnicie, domnul Inginer Mircea Constantin, fiul cel mare al părintelui Mihail Constantin, al doilea preot al parohiei Plevna (păstorind între anii 1937- 1991), după ce a făcut în cursul anilor multe donații către biserica satului nostru, în care a fost botezat, s-a rugat și a fost încununat, în zilele de pe urmă a oferit bisericii parohiale un Evangheliar care va fi folosit la lecturile evanghelice ale slujbelor și rânduielilor care cer prezența acestei cărți de cult, în biserică și parohie.
Binecuvântează Doamne pe cei ce iubesc frumusețea casei Tale!



