Postul Mare- ziua a noua

marți, 3 martie

Să aducem Domnului roduri de fapte bune prin post şi să ne ferim de gândurile cele vătămătoare, ca să aflăm desăvârşit dumnezeiasca desfătare.

Post adevărat să postim Domnului, precum prin înfrânare de mâncări, aşa şi de limbă, de mânie, de minciună şi prin înstrăinarea a toată altă patimă; pentru ca să vedem Paştile curaţi.

Postule, tu ai înflorit rodul lui Samuil, tu ai crescut pe Samson viteazul cel mare, tu săvârşeşti preoţi şi profeţi. Tu ne sfinţeşte pe noi, cinstite postule. (Triod)

Urmând uciderea lui Cain

De voie conștiinței sufletului

M-am făcut ucigaș,

Hrănindu-mi trupul

Și luptând împotriva sufletului

Cu faptele mele

cele viclene.

Tâlcuire

Conţinutul istoric al acestui tropar este din cartea Facerii; căci Adam, cunoscând pe femeia lui, a născut mai întâi pe Cain, iar apoi pe Abel. Cain era lucrător de pământ, iar Abel păstor de oi. Amândoi au adus jertfă Domnului, Cain din roadele pământului, Abel din cele întâi-născute ale oilor și Dumnezeu a căutat spre Abel și spre darurile lui, iar la Cain și la darurile lui nu a luat aminte. Întristându-se Cain, l-a omorât pe Abel, fratele său. Se zice că, atunci când inima lui Cain era aprinsă de invidie, acesta nu știa cum și în ce fel să-l piardă pe fratele său. Însă diavolul, care născuse invidia în Cain, i-a arătat o piatră, și, luând-o, Cain l-a ucis pe Abel. Atunci, acel Cain a lucrat așa în chip văzut; iar eu, îngrijindu-mă de trup şi nesocotind sufletul meu, imit uciderea lui. Căci, făcându-mă ucigaș al sufletului meu și neurmând dreptății lui Abel, nu am făcut fapte dumnezeiești și nu am dus o viață fără prihană, aducând acestea ca o jertfă curată, ci m-am asemănat lui Cain prin faptele mele spurcate, care nu sunt bineprimite la Dumnezeu; pentru că Dumnezeu zice lui Cain: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine“. Dumnezeu le vede pe toate și nimic nu este ascuns înaintea ochilor Lui. Tot aşa adeseori, când noi vedem vreo faptă nedreaptă și vrem s-o ascundem, alţii, cercetând adevărul, spun: „Ce zici, omule? Această faptă, în chip vădit, strigă către Dumnezeu și voi vreți să o ascundeţi?” Așa trebuie să înţelegi și felul în care sufletul este omorât prin conștiință; căci omul, predându-se patimilor trupești, luptă împotriva sufletului. Iar lupta vine de la mâncare și de la băutură și de la celelalte fapte spurcate pe care omul le săvârșeşte. Așa, fără arme, cineva poate să-și ucidă sufletul prin fapte rele.

„Înfricoşător lucru este, fraţilor, să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu“; şi mai înfricoşătoare este fața Domnul spre cei ce fac rele”; înfricoșător este, de asemenea, auzul lui Dumnezeu, care, prin sângele fără de glas, a ascultat vocea lui Abel; înfricoșătoare sunt picioarele care prind din urmă răutatea; înfricoșătoare este plinirea lumii întregi, astfel încât nicăieri nu putem fugi de umbletul lui Dumnezeu, nici zburând în cer, după dumnezeiescul David, nici coborându-ne în iad, nici alergând spre răsărit, nici ascunzându-ne în adâncurile și în hotarele mării. „Dar Tu, Mântuitorule, Ziditorule și Luminătorule a toate/ Trezeşte și scoală din somn spre frica Ta/ Fă-i să guste dragostea iubirii Tale” pe toți care nădăjduiesc [întru Tine] mai mult decât mine, o, Cuvinte, ca să-Ţi aducem daruri de mulțumire precum odinioară Abel, alesul Tău, și să devenim moștenitori ai împărăției Tale celei dumnezeieşti și să Te lăudăm întru toți vecii pe Tine, Care din milă și îndurare Te-ai întrupat. Aşadar, iubiţilor, dacă dorim împărăţia lui Dumnezeu şi odihna veșnică, să fugim de invidie, odrasla diavolului, ca să nu fim osândiți împreună cu ucigătorul de frate, căci cu geamăt şi cutremur și-a sfârșit viaţa. Nu se cuvine ucenicilor Domnului să fie stăpâniți sau tulburaţi de invidie; pentru că scris este: „Oricine urăște pe fratele său şi îl pizmuieşte nu este numai urâtor de Dumnezeu, ci este numit și ucigaș de oameni”. Căci prin gând şi starea lui lăuntrică de ură îl ucide [pe fratele său], al cărui sânge nu este vărsat prin sabie și văzut de oameni, ci uciderea lui prin starea lăuntrică de ură şi invidie este văzută de Dumnezeu, Care dă cununi sau pedepse, nu doar pentru fapte, ci și pentru gânduri şi hotărâri ale voinţei.

Așadar, lucru nelegiuit este să avem ură pentru cel de un neam și de o credinţă cu noi și pentru cel împreună-moștenitor al împărăției cerurilor. Ioan Teologul spune și el: „Dacă cineva zice: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească?” Şi Legea zice: „Să nu urăşti pe fratele tău în cugetul tău, dar să cerți pe aproapele tău, ca să nu te încarci de păcatul lui”.

Așadar, fraților, nu trebuie să pomenim răul sau să pizmuim pe cineva noi, care ne-am îmbrăcat în Hristos, ci să-i iubim nu doar pe fraţi şi prieteni, ci şi pe cei care ne urăsc și ne dușmănesc. Iar dacă zic sau fac ceva împotriva noastră, trebuie să primim toate cu mulțumire, pentru răsplata ce va să fie, precum a spus Domnul prietenilor Săi: „Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât”; şi adaugă: „Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor prigoni şi vor lepăda numele vostru ca rău din pricina Fiului Omului. Bucurați-vă şi vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri”. Căci lui Dumnezeu se cuvine slava întru toți vecii. Amin.

Cuviosul Acachie Savaitul