Postul Mare- ziua a opta

luni, 2 martie

Postul cel curat este : Depărtarea de păcate, înstrăinarea de patimi, dragostea cea către Dumnezeu, nevoinţa spre rugăciune, lacrimile cu umilinţă şi grijirea de săraci; aşa a poruncit Hristos în Scripturi.

Cu înfrânare să omorâm patimile, cu postul duhul, cu aripi să-l înălţăm spre cer şi să strigăm întru umilinţa inimii : Greşit-am Ţie, Dumnezeule; ca un îndurat iartă-ne.

Să postim de patimile mâniei, să ne ospătăm cu dragoste nemincinoasă, să hrănim pe cei săraci cu pâine, hrănindu-ne noi cu dumnezeiescul Dar şi cu lacrimile să stingem lacrimile răspunsului ce va să fie. (Triod)

După dreptate din Eden

A fost alungat Adam

Nepăzind o singură poruncă

A Ta, Mântuitorule.

Dar eu ce voi face,

Neluând în seamă întotdeauna

Cuvintele Tale cele de viață?

„Adam, nepăzind o singură poruncă” a Stăpânului Dumnezeu, după dreptate a fost aruncat din Eden, nemaifiind vrednic să locuiască acolo. Dar care a fost această poruncă? Ea se referea la pomii din care avea voie să se împărtășească și la cel de care nu era voie să se atingă. Iar acesta era pomul [vieţii], care avea în sine cunoștința binelui și a răului. Adam, călcând atunci porunca lui Dumnezeu, a fost izgonit din acea desfătare a raiului. El ședea în fața raiului, plângând şi tânguindu-se de goliciunea și de izgonirea lui, dându-ne şi nouă prilej să rostim aceeași plângere în neam și în neam, aducându-ne aminte de acea pedeapsă pe care a primit-o strămoșul pentru neascultare, așa cum cinstitul Gură de Aur l-a imitat pe strămoș și, plângând, a scris Bisericii, spre folosul celor ce ascultă, această alcătuire în versuri: „Adam, fiind scos din desfătarea neprihănită a Edenului, / A șezut în fața lui, lăcrimând amar. / Dar cu tot plânsul și cu toată tânguirea lui nu a putut să afle intrarea. / Tot așa, eu în fiecare zi cad din desfătarea virtuţilor”“.

Bărbaţii cu frumoasă glăsuire cântă aceste cuvinte; dintre ascultători, unii sunt încântați şi pătrunși de umilință, iar alții, ascultând cuvintele, sunt străpunși la inimă şi varsă multe lacrimi. Eu însă întotdeauna nesocotesc cuvintele Tale cele de viaţă. Ce se întâmplă cu mine? Este lămurit că sunt scos din împărăția Ta şi șed afară, tânguindu-mă pentru pierzarea mea. Dar, Doamne, să nu se facă aceasta nimănui din cei născuţi prin dumnezeiescul Tău botez, pentru îndurările milostivirii Tale, ci, precum știe mărita Ta înţelepciune și negrăita Ta bunătate, mântuiește-ne pentru milostivirea Ta. Amin.

Cuviosul Acachie Savaitul