Postul Mare- ziua a treizeci și doua
joi, 26 martie
Stihiri de pocăință, facere a Sfântului Andrei Criteanul.
Stih : Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce caută sufletul meu.
Toată viaţa mea o am cheltuit cu desfrânatele şi cu vameşii. Oare putea-voi măcar la bătrâneţe să mă pocăiesc de cele ce am greşit ? Făcătorule al tuturor şi doctore al celor bolnavi, Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am : Tu eşti nădejdea mea, partea mea este în pământul celor vii.
De greutatea nepurtării de grijă sunt cuprins, tăvălindu-mă în noroi, săgetându-mă cu săgeata lui Veliar, şi-mi spurc pe cel făcut după chip; întorcătorule al celor nepurtători de grijă, şi Mântuitorul celor greşiţi, Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Ia aminte spre rugăciunea mea, că m-am smerit foarte.
Făcutu-m-am sminteală oamenilor, lucrând ca un pământean cele pământeşti. Cu nunta m-am împreunat, din porunca Ta, şi am călcat porunca, spurcându-mi patul; Cel ce m-ai zidit din pământ, nu trece zidirea Ta; Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Mântuieşte-mă de cei ce mă gonesc, că m-am smerit foarte.
Ucigaş m-am făcut sufletului meu, grijindu-mă numai de trup. Făcutu-m-am batjocură dracilor, slujind poftelor şi necuviinţelor. Ci cu milostivirea Ta, îndură-Te muncitorule al dracilor; Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude, numele Tău.
De bunăvoie am greşit mai mult decât toţi; pentru aceasta sunt părăsit. Am potrivnic sufletului meu gândul trupesc şi mă întunecă. Luminătorule al celor din întuneric şi povăţuitorule al celor rătăciţi, Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.
Viu va fi sufletul meu, Doamne, zis-a proorocul, şi Te va lăuda; caută-mă pe mine, oaia cea pierdută şi mă rânduieşte în turma Ta; dă-mi vreme de pocăinţă, ca suspinând să strig Ţie : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu.
Greşit-am, greşit-am nebăgând în seamă poruncile Tale, Hristoase Dumnezeule; fii milostiv făcătorule de bine, ca să văd cu ochii cei dinlăuntru şi să fug de întuneric, şi să strig Ţie cu frică : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Fie urechile Tale luând aminte la glasul rugăciunii mele.
Fiare sălbatice m-au înconjurat, ci mă scoate de la dânsele, Stăpâne; că vrei să se mântuiască toţi şi să vină la cunoştinţa adevărului; mântuieşte pe toţi oamenii, ca un Ziditor, şi împreună cu ei şi pe mine. Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : De Te vei uita la fărădelegi Doamne, Doamne, cine va suferi, că la Tine este milostivirea.
Fii mie tămăduire Făcătorule de bine, şi nu mă lepăda Mântuitorul meu; vezi-mă pe mine zăcând întru fărădelegi şi mă ridică ca un Atotputernic, ca să vestesc şi eu faptele mele şi să strig Ţie : Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Pentru numele Tău, Te-am răbdat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu spre cuvântul Tău, nădăjduit-a sufletul meu în Domnul.
Ascunzând talantul cel ce mi s-a dat, ca o slugă nemulţumitoare l-am îngropat în pământ; deci, ca un netrebnic m-am osândit, şi nu mai îndrăznesc să mă rog Ţie; iar Tu, ca Cela ce nu ţii minte răul, milostiveşte-Te spre mine, ca şi eu să strig Ţie : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Din straja dimineţii, până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul.
Uscat-ai lacul patimilor celeia ce-i curgea sânge, cu atingerea de poala Ta; lua-voi şi eu iertarea greşalelor, apropiindu-mă de Tine cu credinţă neîndoită; primeşte-mă şi pe mine ca pe aceea, şi-mi tămăduieşte durerea. Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Că la Domnul este milă şi multă mântuire la El şi El va izbăvi pe Israel din toate fărădelegile lui.
Vrei să şezi pe scaun Cela ce ai făcut cu cuvântul cerul şi pământul; vom sta înaintea Ta, toţi, spunându-Ţi păcatele noastre; mai înainte de ziua aceea primeşte-mă întru pocăinţă. Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L pe El toate popoarele.
Caută cu ochiul cel mult îndurat şi fii mie milostiv, Unule, Mântuitorule; dăruieşte ape de tămăduiri ticălosului şi dosăditului meu suflet. Spală-mă de spurcăciunea faptelor mele, ca să cânt : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.
Sabie a gătit Veliar, sârguindu-se să vâneze sufletul meu cel smerit; străin m-am făcut, Îndurate, de cunoştinţa luminii feţei Tale; Cela ce eşti puternic întru tărie, scoate-mă din ghearele lui. Doamne, mai înainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Către Tine am ridicat ochii mei, Cela ce locuieşti în cer; iată precum sunt ochii slugilor în mâinile stăpânilor săi, precum sunt ochii roabei în mâinile stăpânei sale; aşa ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va milostivi spre noi.
Tuturor patimilor m-am făcut rob, părăsind legea şi dumnezeieştile Scripturi; tămăduieşte-mă peste tot, Făcătorule de bine, Cela ce pentru mine Te-ai făcut ca mine, Bunule; întoarce-mă, Îndurate, stricătorule al patimilor. Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne; că prea mult ne-am umplut de hulă, prea mult s-a umplut sufletul nostru; ocară celor ce sunt întru îndestulare şi hula celor mândri.
Păcătoasa a udat cu lacrimi cinstitele şi preacuratele Tale picioare, pe toţi îndemnându-i să alerge şi să-şi ia dezlegare de greşalele lor. Dăruieşte-mi credinţa aceleia şi mie, Mântuitorule, ca să strig Ţie : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Curăţeşte spurcăciunea sufletului meu, Cela ce ai sărăcit după trup pentru mine şi ai fost prunc; trimite-mi picătura milei Tale, mie celui neputincios şi zdrobit, Hristoase; spală-mă de întinăciune, vindecă-mă de boală. Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Întăreşte, Stăpâne, sufletul meu, ca să alerge la Tine şi să slujesc Ţie pururea; că Tu eşti acoperitorul meu şi păzitorul, sprijinitorul şi ajutorul; învredniceşte-mă, Dumnezeule Cuvinte, ca să strig cu îndrăzneală : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Fii nouă zid nebiruit, Iisuse Mântuitorule şi milostive Dumnezeule ! Că am căzut în năravuri şi lucruri înşelătoare. Ci ridică zidirea Ta, ca un făcător de bine, şi Te milostiveşte spre dânsa ca un îndurat. Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Fiu desfrânat m-am făcut, risipind bogăţia şi mă topesc acum de foame; ci alerg sub acoperământul Tău, primeşte-mă ca pe acela, Părinte bunule, şi mă învredniceşte a fi părtaş mesei Tale; că să strig Ţie : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Pentru pizmă a scos din rai începătorul răutăţii pe cel întâi zidit, iar tâlharul, cel ce a strigat pe lemn : Pomeneşte-mă ! a luat raiul. Pentru aceasta şi eu cu credinţă şi cu frică strig : Pomeneşte-mă ! Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Tinde-mi mâna ca lui Petru şi mă scoate dintru adânc, Dumnezeule; dăruieşte-mi har şi milă cu rugăciunea celei cu totul fără prihană Maicii Tale, care Te-a născut fără sămânţă, şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Stih : Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Primeşte-mă pe mine, carele cânt în toate zilele; Mielule, Cela ce ai ridicat păcatul lumii, dau în mâinile Tale sufletul şi trupul meu; şi în toată ziua şi noaptea, după datorie, strig Ţie : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
O, milostivirea Ta cea negrăită; Preabunule, Cela ce nu ţii minte răul, Doamne ! O, Cela ce eşti fără de păcat şi îndurat, nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta, ca şi eu cu mulţumire bucurându-mă şi cântând să strig Ţie : Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
O, negrăită smerenia Ta ! O, naşterea Ta cea preaminunată şi străină ! O, cum Te-a purtat Fecioara prunc în braţele sale, pe Tine, Făcătorul şi Dumnezeul, Cel ce ai primit a Te întrupa dintr-însa, Făcătorule de bine ! Doamne, mai-nainte de sfârşit, până ce nu pier, mântuieşte-mă.
TÂLCUIRE ISIHASTĂ DIN MARELUI CANON
În pustietăţi a locuit marele Moise.
Vino dar, suflete,
Și urmează vieții lui,
Ca să te învrednicești
A vedea şi arătarea lui Dumnezeu
Cea din rug.
Tâlcuire
După ce Moise l-a lovit pe acel bărbat egiptean, l-a omorât şi l-a ascuns în nisip, iar Faraon căuta să-l omoare pe ucigaș, adică pe Moise, precum scrie în Cartea Ieșirii. De aceea Moise a fugit de frică în pământul Madian la un bărbat păgân de alt neam. Acesta i-a dat lui Moise de soție pe fiica sa, precum am zis mai înainte. Nimeni când aude despre aceasta să nu gândească și să nu zică: „De ce a aflat Moise pătimire și strâmtorare? A luat două femei, pe cea din Etiopia și pe cea din Arabia”. Să nu gândești așa, iubitule, ci vezi că mai târziu el a fost ocărât din pricina acestor două femei de către propria lui soră, Mariam, și ia aminte cum s-a mâniat Dumnezeu împotriva ei, astfel încât a devenit leproasă și a fost aruncată în afara taberei. Iar când slujitorul Domnului, Moise, s-a rugat mult pentru ea, Dumnezeu i-a spus: „Ce ți se pare? Dacă un fiu scuipă în fața tatălui său, oare este bine? Şi cum aceasta a îndrăznit să-l ocărască pe slujitorul Meu?” Mariam fiind leproasă, a rămas șapte zile în afara taberei, până când, prin mijlocirea lui Moise, a fost curăţită și a fost primită iarăși în tabără”, precum strigă și fericitul Pavel: „Dumnezeu este Cel ce îndreptează; Cine este Cel ce osândeşte?”
Să ne întoarcem la tema noastră. Moise, fiind înțelept cu privire la cele dumnezeieşti, precum ai ascultat, și fiind învăţat în toată înţelepciunea, câtă strâmtorare a avut, plângând şi tânguindu-se în singurătate și luând aminte să nu fie auzit de socru sau de femeie; el striga înlăuntrul inimii sale către Dumnezeu, nespunând nimic cu buzele sale, precum a zis Dumnezeu și cu alt prilej: „Ce strigi către Mine?” Căci acest strigăt și această pocăință o primește Dumnezeu: cea din inimă şi cu osteneală. Câtă durere a inimii a avut acesta! Fiind despărțit de neamul său, trăia printre străini și, fiind tăiat împrejur, după Legea lui Dumnezeu, locuia lângă un om netăiat împrejur, cu care mânca şi bea, ceea ce nu-i îngăduia Legea. A fost pus să slujească, păstorind oile acestuia, și nu doar un an sau doi, ci patruzeci de ani a păstorit în pustiurile Sinaiului. Despre aceasta vorbește scriitorul troparelor: „În pustietăți a locuit cândva Moise; vino dar, ticăloase suflete, și urmează vieţii lui aspre”. Dar în ce fel a fost viaţa lui? El nu a rămas nepăsător, nu s-a destins atâția ani și nu a încetat să se mâhnească, să plângă, să se tânguiască și să strige către Dumnezeu, cerând să fie unit cu neamul lui. Pe lângă acestea, nici față de socrul său nu s-a arătat vreodată nepăsător sau delăsător, ci îi slujea cu osârdie. Vezi cum pătimirile sunt folositoare, strigând către Dumnezeu şi fiind ascultate? Israel, pătimind în Egipt, striga către Dumnezeu. Moise, înstrăinându-se, a viețuit în singurătate, plângând înaintea lui Dumnezeu. Ce vom zice? Trebuia oare ca Dumnezeu, iubitorul de oameni şi știutorul inimilor, să treacă cu vederea suferinţele amândurora? Nicidecum. Ci așa ne face vrednici de împărăţia Sa şi ne arată pogorârea dumnezeiască spre noi şi desăvârșita întrupare.
Așadar, când Moise, ca un păstor, ducea oile în pustie, precum am zis, a venit la muntele Horeb, și acolo i s-a arătat îngerul Domnului în văpaia focului, în rug. Moise vedea rugul arzând, însă nemistuindu-se. Se minuna de această vedenie ca de ceva neobișnuit și a zis către sine: „Mă duc să văd această arătare minunată”. Și Domnul l-a chemat din mijlocul rugului, zicând: „Moise, Moise, nu te apropia aici! Ci scoate-ţi încălțămintea din picioarele tale, că locul în care stai este pământ sfânt!”. De ce i-a fost poruncit să-și scoată încălțămintea? Trebuie cu adevărat să scoatem toată închipuirea moartă și trupească, ca pe o încălțăminte, din mintea care încearcă să se suie la vederile dumnezeiești. Aceasta este un simbol al morții și al stricăciunii, de vreme ce orice încălțăminte este o parte dintr-un animal mort şi stricat. Vezi, iubitule, înțelepciunea iscusită a lui Dumnezeu! Când Moise era fugar, când era străin, când petrecuse deja mult timp într-o altă țară, când nu mai aștepta niciun bine și după ce dăduse naștere la doi fii, atunci i s-a arătat Îngerul (trebuie să ştii că aici Fiul lui Dumnezeu este numit „Înger”, precum mai târziu va fi numit „Om”), şi nu i se arată într-un templu, ci în pustie şi într-un rug. De ce i se arată în foc și în rug? Pentru că „Dumnezeul nostru este foc mistuitor”, iar zilele omului sunt ca iarba. De ce în pustie? Pentru că pustia este o preînchipuire a Bisericii dintre păgâni, către care zice Cuvântul: „Veseleşte-te, pustiu însetat, să se bucure și ca crinul să înflorească”. Putem să înțelegem și într-un alt chip de ce rugul nu a fost mistuit când a fost cuprins de foc: pentru că nu s-a cerut de la noi să plătim pentru păcatele noastre, nici nu am fost pedepsiţi, ci am fost întorși prin purtări binevoitoare și foarte blânde, precum zice Însuși Domnul undeva: „Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume, iată focul, ca să judece lumea, iată rugul și vreascurile focului, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea”.
Așadar, troparul de față sfătuieşte sufletul meu să imite pe Moise, îndepărtându-se de lucrurile materiale ale acestei vieţi, și să locuiască în pustietăți. Căci cel care a părăsit treburile vieţii și care își îndeletnicește mintea cu cele dumnezeiești se învredniceşte de arătarea lui Dumnezeu și se împărtășește de o vedere tainică, de care să ne învrednicim și noi, pentru rugăciunile sfinților. Amin.
Cuviosul Acachie Savaitul