Să vedem numai priveliști frumoase!

ca prin ele să contemplăm pe Făcătorul a toate

Frați și părinți, mintea și inima priveghează pururea la lucrarea lui Dumnezeu, la lupta nevoinței. Dar nu sărind ici si colo ca o roabă. Nu cumva mării îi lipsește apa sau celui ce respiră, aerul? Tot așa și nouă, cu cât mai mult!, nu trebuie să ne lipsească cugetul bun care privește la oceanul nesfârșit al minunilor lui Dumnezeu în care mintea, afundându-se, nu se mai ocupă cu lucrurile deșarte ale vieții și cu împletirea gândurilor rele. Căci prin fire ea este în continuă mişcare şi nu poate să se liniștească vreodată din gânduri, ci spre ceea ce o îndreptăm noi, acolo se duce în mod necesar, fie la dreapta, fie la stânga. Si dacă se îndreaptă la dreapta, poate să spună cele ale lui David: „Doamne, întru voia Ta, dă frumuseții mele putere”. Iar dacă la stânga, stihul următor: „Dar când Ti-ai întors Tu fata Ta, eu m-am tulburat”? Dar ,,întoarcerea lui Dumnezeu” este petrecerea noastră în cele deşarte. Și ,,tulburarea” pierzătoare pentru suflet este ocuparea cu cele rele. Pentru aceea să ne sârguim a ne îndrepta pururea mintea de-a dreapta, ca să vedem numai privelişti frumoase. Care sunt acestea? Puterile cele îngerești și cereşti, frumusețile cele negrăite si neînchipuite, corturile luminoase ale apostolilor, prorocilor, mucenicilor și ale tuturor drepţilor, însuşi acoperământul cerului, raza soarelui, lumina lunii, corurile stelelor, toate cele câte cad sub simțuri. Nu ca să rămână în acestea, ci ca prin ele să contemple pe Făcătorul a toate, Dumnezeu, și să-şi păzească frumuseţea ei nestricată. Căci ne-a înfrumuseţat pe noi Dumnezeu la început în Rai prin vrednicia după chipul Lui și asemănării. Chiar dacă prin neascultare ne-am întunecat şi înnegurat, iarăși ne-a înfrumusețat pe noi prin har, prin baia nașterii celei de-a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt, pe Care L-a revărsat peste noi din belșug, prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Cu toate acestea, şi aici ne-am netrebnicit. Și a treia oară ne-a înfrumusețat pe noi prin făgăduința fecioriei, iertându-ne nouă toate fărădelegile. Ștergând zapisul ce era asupra noastră, prin viața purtătoare de cruce și, de asemenea, prin Botez.

Aşadar, să rămână sufletul nostru în frumusețea lui, ca să fie învrednicit să audă: „Toată ești frumoasă, cea aproape de Mine, și prihană nu este întru tine”. Dar chiar dacă ajunge să se prihănească, fiindcă suntem sub schimbare, și nimeni nu este curat de întinăciune, nici nu se poate lăuda cineva că are inima curată, să ne curățim prin lacrimi: „Spăla-mă-vei si mai vârtos decât zăpada mă voi albi”. Și iarăsi: „Spălați-vă, curățiți-vă, scoateți răutățile din sufletele voastre”. Și fericit este sufletul care astfel se curăţă pururea, și este dezlegat de orice atașament şi care a dobândit ataşament numai față de Dumnezeu şi numai față de El are dor și dragoste, care așteaptă moartea ca pe ceva plăcut. Căci moartea va veni numaidecât și vom plăti și noi datorata datorie. Dar să fie cuvios, să fie drept pentru ca moaștele fiecăruia dintre noi să fie dragi celor ce văd, celor ce cântă, ca un vas al alegerii, ca o armă a dreptăți, în timp ce sufletul nostru este luat de Sfinţii îngeri la viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Sfântul Teodor Studitul