Scormoniri (9)
Bujor bănățean (Paeonia officinalis subsp. Banatica) adus probabil în zona noastră de deportații bănățeni în Bărăgan
Deportările în Bărăgan au fost o amplă acţiune de persecuţie politică întreprinsă începând cu anul 1951 de regimul comunist din România, cu scopul de a reloca forţat populaţia care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi în Câmpia Bărăganului. În 1956, deportaţii s-au întors la locurile lor natale.
În contextul încordării relaţiilor dintre România şi Iugoslavia, exclusă în 1948 din Comintern, graniţa dintre cele două ţări a devenit o zonă sensibilă pentru guvernul comunist de la Bucureşti. Etniile prezente aici, în special în Banat, erau considerate drept "elemente cu un factor ridicat de risc". Urmând modelul sovietic, pe 15 martie 1951 Ministerul de Interne al Republicii Populare România a dat următorul decret:
Ministerul de Interne va putea, pe cale de decizie, să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-şi justifică prezenţa în acele centre, precum şi mutarea din orice localitate a celor care, prin manifestările faţă de poporul muncitor, dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română. Celor în cauza li se va putea stabili domiciliul obligator în orice localitate.
Planurile urmăreau, după cum s-a descoperit ulterior într-un document redactat în Bujor bănățean (Paeonia officinalis subsp. Banatica) adus probabil în zona noastră de acești deportați, "igienizarea Banatului", curăţarea etnică a germanilor, sârbilor, aromânilor. În al doilea rând se urmărea îndepărtarea a mai multor categorii sociale considerate periculoase de comunişti. Au fost vizaţi marii fermieri, marii proprietari de pământ, industriaşi, hangii sau deţinători de restaurante, refugiaţi basarabeni sau macedoneni, foşti membri în forţele armate germane, cetăţeni străini, rude ale refugiaţilor, simpatizanţi ai lui Tito, persoane care colaboraseră în război cu inamicul, cadre militare, oficialităţi demise, rude ale contra-revoluţionarilor şi toţi care i-au sprijinit, activişti politici şi pentru drepturile cetăţeneşti, foşti oameni de afaceri cu legături în Occident, lideri ai grupării etnicilor germani.
În noaptea de 18 iunie 1951 a fost pusă în mişcare cea mai amplă acţiune de deportare din istoria contemporană a României, după cea întreprinsă în ianuarie 1945 împotriva etnicilor germani din România. În jur de 45.000 de persoane au fost ridicate din căminele lor şi deportate în Bărăgan. Au fost duşi români, germani, sârbi, bulgari, refugiaţi din Basarabia şi Nordul Bucovinei, aromâni. În acest scop au fost mobilizaţi aproximativ 10.000 de soldaţi care au pus în aplicare ordinul de deportare. Transportul efectiv a necesitat 2.656 vagoane de tren şi 6.211 autocamioane. Deportaţi au putut lua cu ei doar strictul necesar, atât cât puteau duce cu ei. Bunurile pe care le-au lăsat în urmă au fost formal răscumpărate, la un preţ modic.
Lagărele de muncă înfiinţate s-au concentrat în Câmpia Bărăganului, în zona Ialomiţei dar şi în zona Galaţi. Cei mai norocoşi au găsit câteva bordeie sărăcăcioase sau colibe, iar cei mai mulţi au fost coborâţi din tren şi lăsaţi în câmp deschis, cu interzicerea de a se îndepărta de un anumit areal.
Vezi întregul articol, la Enciclopedia ROMÂNIEI.
La 10 km de localitatea noastră se află satul de deportați numit atunci Dâlga Nouă. În amintirea acestor prigoniți, în curtea bisericii parohiale este sădit un Bujor bănățean (Paeonia officinalis subsp. Banatica) adus probabil în zona noastră de acești deportați, ce înflorește sângeriu, la jumătatea lunii aprilie ca un memento.