Scriitorii creștini din primele secole cinstesc Sfânta Cruce
Preluând din scrierile Noului Testament și din tradiția apostolică tema teologiei crucii (expusă de Sfântul Pavel atunci când vorbește despre cruce în prima sa epistolă către Corinteni, în capitolul 1, versetele 18-25, unde subliniază paradoxul crucii: „căci ceea ce pare a fi nebunie pentru lume este înțelepciunea lui Dumnezeu” și arată că mesajul crucii este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră ca și în epistola sa către Galateni, capitolul 6, versetele 14-15, unde afirmă că se mândrește doar cu crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru el și el pentru lume, subliniind importanța crucii ca mijloc de răscumpărare și de transformare a vieții creștinilor) Părinții apostolici și apologeții au avut o profundă venerație pentru cruce și pentru suferința și moartea lui Hristos pe cruce. De exemplu, Sfântul Ignatie al Antiohiei, unul dintre Părinții Apostolici, scria despre cruce ca fiind "arvuna noastră". El vedea moartea lui Hristos pe cruce ca pe o răscumpărare a noastră și un act suprem de iubire.
Apologetul Justin Martirul, un alt mare scriitor creștin timpuriu, vorbea despre cruce ca fiind un simbol al biruinței lui Hristos asupra morții și a răului. Pentru el, crucea era un semn al salvării și al iubirii lui Dumnezeu față de oameni.
Aceste învățături despre cruce din partea Părinților Apostolici și a apologeților reflectă importanța centrală a crucii în teologia creștină și în viața Bisericii. Crucea este un simbol puternic al jertfei lui Hristos și al mântuirii noastre, iar aceste scrieri ne îndeamnă să reflectăm asupra acestei mărturii de credință.