Sfântul Haralambie, bătrânul episcop tămăduitor
Dat-ai robilor tăi pe sluga Ta, Doamne, pe măritul Haralambie, vindecare fără de sminteală, a multe feluri de boli, şi mângâiere în primejdii şi în scârbe, şi preamare surpător al înşelăciunii. Pentru aceasta slăvim rânduiala Ta cea iubitoare de oameni, mult-Îndurate Doamne, şi Mântuitorule al sufletelor noastre.
Darul care l-ai luat de la Dumnezeu, mai presus de cuget, purtătorule de nevoinţe Haralambie, Darul vindecărilor, tuturor îl arăţi, şi nenumărată mulţimea minunilor, dăruirile tale propovăduiesc, Sfinte. Care cu adevărat mai presus de cuvânt şi de cuget ai câştigat, Mărite, de la Hristos Dumnezeul nostru, podoaba mucenicilor. (Minei, 10 februarie)
Sfântul Haralambie (grec. Haralambos, Χαράλαμπος), + 202, este cel mai bătrân mucenic dintre cei prăznuiţi de creştini, având 113 ani. A fost episcop al cetăţii Magnezia din Asia mică. Pe vremea împăratului Septimiu Sever, când a fost declanşată o nouă perioadă de prigonire a creştinilor, a fost arestat din ordinul proconsulului Lucian al Magneziei. Mărturisindu-şi în continuare credinţa în Hristos şi refuzând închinarea la zeii păgâni Haralambie a fost martirizat în anul 202. Canonizat, este prăznuit de toate bisericile creştine pe data de 10 februarie.
În timpul slujbei la ziua sa anuală de pomenire (Utrenia și Sfânta Liturghie) înaintea icoanei sale murale amplasate în naos, în grupul sfinților doctori fără de arginți, au luminat făclii aprinse de creștini iar după Sfânta Liturghie, s-a citit rugăciunea sa, de binecuvântare și tămăduire a creștinilor, rostită înainte de moarte:
„Mare este taina aceasta, Doamne, că m-ai învrednicit a vedea înfricoşata Ta slavă. Doamne, de-Ţi va fi Ție bineplăcut, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune oasele mele şi se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care să piardă roadele. Ci să fie mai ales în locurile acelea pace şi sănătate trupească, mântuire sufletească şi îndestulare de grâu şi vin, precum şi înmulţire de dobitoace, pentru trebuinţa oamenilor. Doamne, Tu ştii că oamenii sunt trup şi sânge, iartă-le lor păcatele şi le dă îmbelşugare din roadele pământului, ca, pentru osteneala lor, cu îndestulare, să se sature şi să se îndulcească, preamărindu-Te pe Tine, Dumnezeul lor, Dătătorul tuturor bunătăţilor; iar roua ce se pogoară de la Tine să le fie tămăduire. O! Doamne Dumnezeul meu, varsă peste tot darul tău şi îi izbăveşte de boala ciumei”. Amin.