Veseleşte-te, bucură-te Biserica lui Dumnezeu
Ziua aceasta este a închinării cinstitei Cruci; veniţi toţi la dânsa. Că revărsând razele cele luminoase ale învierii lui Hristos, le pune înainte. Să o sărutăm deci, sufleteşte bucurându-ne.
Veniţi credincioşilor să scoatem apă nu din fântâna care izvorăşte apă stricăcioasă, ci din izvorul luminării; închinându-ne Crucii lui Hristos, întru care ne şi lăudăm.
Sărutând acum Crucea Ta, pe care a închipuit-o oarecând Moise cu palmele, biruim Stăpâne Hristoase, pe Amalic cel netrupesc şi ne şi mântuim prin ea.
Cu ochi şi cu buze curate, începând cântare de bucurie, să ne închinăm credincioşilor cu bucurie Crucii Domnului, întru cântări lăudându-o.
Să ne apropiem curăţiţi cu postul, cu căldură să sărutăm lemnul cel preasfânt cu laude; pe carele Hristos răstignindu-Se, a mântuit lumea ca un milostiv.
Tot în această zi miros miresmele dumnezeiescului vas de mir, lemnul cel cu mireasmă de viață, Crucea lui Hristos. Să mirosim mirosul cel de Dumnezeu însuflat, închinându-ne ei cu credinţă în veci.
Văzând astăzi pusă înainte cinstită Crucea lui Hristos, să ne închinăm ei şi să ne veselim cu credinţă, cu dragoste sărutându-o; şi rugând pe Domnul, Cel ce S-a răstignit pe dânsa de bunăvoie, să ne învrednicească pe noi pe toţi a ne închina cinstitei Cruci şi a ajunge învierea fără osândire.


